Acasă Alte comunitati La Viena va fi sfințit Altarul ”Voronețului vienez”

La Viena va fi sfințit Altarul ”Voronețului vienez”

Secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, o va efectua în perioada 10-12 iunie 2022o vizită în Austria, unde se va întâlni cu reprezentanții comunității românești din această țară.

Potrivit comunicatului de presă, agenda vizitei va include participarea demnitarului la ceremonia de sfințire a altarului Bisericii Ortodoxe ”Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena precum și reuniuni cu reprezentanți ai altor culte, având în vedere că unul dintre obiectivele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) îl reprezintă păstrarea și susținerea identității spirituale a românilor de pretutindeni.

De asemenea, delegația DRP va avea și o serie de întrevederi cu reprezentanții mediului asociativ și ai comunității românești din Austria. Reuniunile vor fi organizate de către Ambasada României în Republica Austria, se mai menționează în comunicat.

Slujba de Sfințire a Altarului bisericii va fi oficiată sâmbătă, 11 iunie, la ora 16:00 de către IPS Mitropolit Serafim, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

Biserica ”Sfântul Ștefan cel Mare” este cea de a treia ridicată de români la Viena. Lângă ea, prin implicarea părintelui paroh și tot cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 al Vienei, a fost construit și un bloc de locuinţe pentru 47 de familii de români.

Proiectul ridicării  Bisericii Ortodoxe ”Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a început în anul 2011 la iniţiativa Pr. Emanuel Nuțu, iar în iunie 2017, cu  sprijinul fostului primar al sectorului 2, Karlheinz Hora și a lui Josef Klein s-au achiziționat 884 metri pătrați în apropierea cunoscutului parc Prater din Viena.

Slujba de sfințire și punere a pietrei de temelie a avut loc în septembrie 2017 iar în noiembrie 2018 o firmă din Bucureşti a început lucrările de construcţie. Planurile de arhitectură au fost realizate de arhitecţii Georg Baldass și Mihaela Ionescu, iar cele de rezistenţă de inginerul Mircea Moţ. Din decembrie 2020 slujbele se oficiază regulat în sala parohială din subsolul bisericii, iar din 2021, de Paști, în biserică.

Pentru ridicarea Bisericii ”Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, pe lângă priceperea meșterilor români, coordonați de maistrul Petru Luca din Iași,  a fost folosit și nisip adus de la de Gura Humorului.

Biserica va fi pictată în frescă atât în exterior, cât și la interior, urmând să devină un Voroneț vienez, ceea ce presupune două straturi de tencuială specială: fresca neagră, primul strat, și fresca albă, peste care se realizează  pictura. Dacă fresca neagră nu este bine executată, nu se poate picta.

Pentru executanții austrieci a fost o provocare, astfel că românii din Viena au apelat la meșterii din țară, care au reușit să pregătească exteriorul bisericii pentru pictura în frescă (tehnică de tencuială formată doar din var și nisip, fără apă, ciment sau altceva adăugat în ea, tehnică pe care foarte puțini meșteri o mai cunosc).

Pentru această lucrare, o familie din Bucovina a dăruit și transportat la Viena 120 de tone de nisip din Gura Humorului.