Acasă Europa Liderii a trei asociații românești din Ucraina îi scriu deputatului Ion...

Liderii a trei asociații românești din Ucraina îi scriu deputatului Ion Popescu

Liderii a trei asociaţii româneşti din Ucraina solicită deputatului român din Parlamentul Ucrainei, Ion Popescu, să părăsească Partidul Regiunilor, să susţină parcursul european al Ucrainei şi să-şi retragă votul asupra pachetului legislativ antidemocratic.

Într-o scrisoare deschisă publicată în ediţia on-line a publicaţiei “Zorile Bucovinei” din Cernăuţi, Petru Şchiopu, preşedinte al Societăţii Ecologice “IALPUG” din raionul Ismail, , Nicolae Moşu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale “Valul lui Traian” a românilor din raionul Tatarbunar, şi Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale “Basarabia” a românilor din regiunea Odesa, toți membri ai Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU) – cea mai reprezentativă organizaţie a românilor din Ucraina îşi declară îngrijorarea faţă de inacţiunea conducerii UICRU privind manifestările de stradă din Ucraina, ca urmare a blocării activităţilor de semnare a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană.

Potrivit documentului, ”conducerea Uniunea Interregională Comunitatea Românească din Ucraina, (…), are obligaţia de a-şi asuma o atitudine civică unitară în ce priveşte evenimentele din Ucraina care durează de mai bine de două luni. În detrimentul aspiraţiilor proeuropene fireşti ale comunităţilor istorice şi autohtone româneşti din Ucraina, conducerea UICRU nu a avut, până în aceste clipe, o luare de poziţie unitară şi publică, asumându-şi doar punctul de vedere al partidului de guvernământ din Ucraina – Partidul Regiunilor”

Semnatarii sunt nemulțumiți că organizaţiile-membre ale UICRU şi reprezentanţii delegaţi ai acestora nu au fost consultați în ce priveşte schimbarea vectorului politic al statului din preajma Summit-ului de la Vilnius, situație care va îndepărta şi mai mult românitatea din Ucraina de arealul spiritual, identitar şi cultural firesc al românilor, situat în centrul Europei.

În aceste condiţii, reprezentanţii mediului asociativ românesc din Sudul Basarabiei, solicită retragerea votului acordat de deputatul Ion Popescu, reprezentant al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina în favoarea adoptării pachetului legislativ “Oliinyk-Kolesnicenko” considerat controversat şi antidemocratic şi susţinerea necondiţionată de UICRU, prin preşedintele acesteia, deputat în parlamentul ucrainean, a parcursului european al poporului Ucrainei şi a semnării într-o perioadă cât mai apropiată a Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană.

”În scop de nealterare ulterioară a imaginii comunităţilor româneşti din Ucraina, în perspectiva soluţionării paşnice a diferendelor dintre diversele categorii de protestatari şi autorităţi, considerăm a fi oportună ieşirea domnului deputat Ion Popescu din facţiunea parlamentară a Partidului Regiunilor, ca şi reprezentant al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina” se arată în scrisoare.

Semnatarii scrisorii avertizează că în cazul în care cererile lor nu vor fi luate în considerare,  intenționează să se retragă din UICRU.

În regiunea Cernăuţi, Consiliul Poporului, constituit din manifestanţii antiguvernamentali din regiune, a cerut membrilor Partidului Regiunilor din consiliile locale să părăsească această formaţiune politică pentru a nu legitima acţiunile antidemocratice ale acestei formaţiuni.

Într-un comunicat al Consiliului Poporului din Cernăuţi, publicat de site-ul bukinfo.com.ua se arată că printre membrii din consiliile locale aparţinând Partidului Regiunilor din regiunea Cernăuţi sunt persoane cunoscute şi respectate în Bucovina şi care au intrat în rândurile Partidului Regiunilor pentru diverse motive şi circumstanţe.

Potrivit paginii on-line a ziarului “Zorile Bucovinei”, în zece regiuni din Ucraina activiştii au ocupat clădirile Administraţiilor şi Consiliilor Regionale, formând Consiliile Poporului care au preluat conducerea în aceste zone. Astfel, după exemplul noilor organe din regiunile Ternopil şi Ivano-Frankivsk, Consiliile Poporului din regiunile Cernăuţi şi Lviv au adoptat hotărârea privind interzicerea pe aceste teritorii a activităţii Partidului Regiunilor şi Partidului Comunist şi folosirea simbolurilor lor.

Aceeaşi sursă susţine că la şedinţa Consiliului Poporului din regiunea Cernăuţi s-a format Consiliul executiv, Biroul anticorupţie şi Consiliul obştesc de experţi şi că a început procesul înfiinţării consiliilor poporului în raioanele şi localităţile din regiune.

Autorităţile ucrainene au ameninţat luni că vor decreta starea de urgenţă, după ce manifestaţii de la Kiev au preluat controlul asupra Ministerului Justiţiei, iar protestele iau amploare în regiunile din ţară, în pofida propunerii făcute opoziţiei de a conduce Guvernul.