Acasă Asia Limba română a răsunat la Ierusalim, graţie Corului Național de Cameră...

Limba română a răsunat la Ierusalim, graţie Corului Național de Cameră “Madrigal”

In perioada 5-8 iunie 2017, Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” dirijat de Anna Ungureanu a participat la Festivalul Artelor din Ierusalim. Evenimentul a fost o premieră în cei 54 de ani de activitate a Corului și a avut ca obiective explorarea valorilor culturale universale și promovarea identității culturale europene.

Concertul susținut de Corul Madrigal a avut loc pe 7 iunie, în Galeria de Arheologie a Muzeului Național Israel, cea mai mare instituție culturală din țară și unul dintre cele mai importante muzee de artă și arheologie din lume. Sala care a găzduit concertul este spațiul unde se întâlnesc simbolic cele trei mari religii din Ierusalim – iudaismul, islamismul și creștinismul – printre exponate numărându-se o sinagogă, o moschee și o basilică.

În aplauzele directorilor muzeelor de artă din întreaga lume, a fețelor bisericești și a oamenilor de afaceri israelieni, Corul a prezentat un program muzical cu piese cântate în ebraică, latină, greacă, italiană și română, dintre care “Yerushalaym Shel Zahav” a ridicat publicul în picioare.

Pentru Madrigal, momentul Ierusalim 2017 este unul istoric, neavând precedent în cei 54 de ani de existență a corului. Pentru România, turneul Madrigalului la Ierusalim constituie o nouă punte între culturile lumii, un gest de reprezentare de înaltă clasă, firesc pentru un ambasador cultural incontestabil. Reacțiile până la lacrimi ale publicului sunt o confirmare în plus că prin muzica noastră, interpretată impecabil pe Pământul Sfânt, avem oportunitatea de a schimba în bine percepția despre România la nivel mondial”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat “brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul “Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.