Acasă Cultura / Culte ”Lumea e bine făcută” – spațiu de jurnalism poetic

”Lumea e bine făcută” – spațiu de jurnalism poetic

În zilele de 18 și 19 iulie, de la orele 19.00, ICR Berlin lansează numărul româno-german al publicației de jurnalism poetic Infinitezimal. Galeria ICR Berlin va deveni cu acest prilej un spațiu de jurnalism poetic și întâlnire în arte și discipline: literatură, muzică contemporană, arte plastice, animație video.

Elementul de cel mai mare impact va fi un logo luminos din neon, alb Lumea e bine făcută în jurul căruia se articulează întreg discursul expozițional. Vor fi proiectate sentenții-cheie ale numerelor tematice anterioare ale Infinitezimalului – solitudinea, femininul, transparența, chimiile elective, trădarea – contrapunctând lucrările unor plasticieni români contemporani, precum Ștefan Pelmuș, Vasile Tolan, Vasile Rață, Marcel Lupșe, Mihai Percă, Daniela Grapă, Eusebiu Josan și Eugen Alupopanu. În seara de 18 și 19 iulie, expoziția va fi completată de un program de muzică contemporană improvizată susținut de Tijana Stankovic, Rieko Okuda și Antti Virtaranta, proiecția scurtmetrajului de animație Cutia albă (2016) în regia lui Mihai Păcurar și o discuție cu membri ai redacției Infinitezimal.

Publicația Infinitezimal e o prezență unică în presa culturală românească, prin spectacolul neașteptat de text și grafie. Cel de-al 12-lea număr al revistei va fi bilingv (română-germană) și se constituie ca pretext de întâlnire cu cultura germană în punctul de articulație pe care îl reprezintă avântul și umanismul german al începutului de secol XIX. Cel de-al 12-lea Infinitezimal va avea trei poli redacționali: București, Bistrița și Berlin. Vor fi prezenți în sumar scriitori din spațiul german, scriitori din spațiul românesc cu afilieri germane, precum și traduceri inedite de poezie și proză.