Acasă Cultura / Culte „Lumină lină”, la Peresecina (Rep. Moldova)

„Lumină lină”, la Peresecina (Rep. Moldova)

Concursul recitatorilor de poezie „Lumină lină” va avea loc, pe 4 decembrie, în Casa de Cultură din Peresecina, raionul Orhei din Rep. Moldova.

Aflat la a II-a ediție, concursul se va desfășura în acest an sub semnul Zilei Naționale a României și al apropiatelor sărbători ale Crăciunului. Participanții vor recita versuri din clasicii literaturii române, dar și din creația poeților contemporani de pe cele două maluri ale Prutului.

Din juriul care va evalua prestația fiecărui recitator fac parte poetele Claudia Partole și Marcela Mardare, precum și preotul-poet Sergiu Matei (de la Mitropolia Basarabiei).

Invitați de onoare la manifestare sunt: acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău și Preasfințitul Antonie, episcop de Orhei al Mitropoliei Basarabiei. Cu acest prilej, poetul Valeriu Matei va vorbi despre poezia lui Nicolae Labiș și a poeților generației sale.