„Câinele japonez”, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun film în competiţia New Europe – New Names la Vilnius International Film Festival (Vilnius IFF) „Kino pavasaris” din Lituania.
Juriul competiţiei, format din actriţa japoneză Kaori Momoi, regizoarea lituaniană Laila Pakalnina şi organizatorii de festivaluri Verena von Stackelberg, Ludmila Cvikova şi Dimitris Kerkinos, a acordat statueta pentru cea mai bună regie filmului „Blind Date”, de Levan Koguashvili, informează screendaily.com.
În noua secţiune a competiţiei festivalului, Baltic Gaze, al cărei juriu a fost format din organizatori de la festivaluri precum Berlinale, San Sebastian, Minsk, Karlovy Vary şi Cluj-Napoca, premiul pentru cel mai bun film i-a revenit regizoarei Natalia Meschaninova, pentru lungmetrajul său de debut „The Hope Factory”.
Tudor Cristian Jurgiu a absolvit UNATC Bucureşti, secţia Regie de film şi TV, în 2009. În acelaşi an, acesta a realizat filmul „Nunta lui Oli”, produs de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi cel pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds, cel mai bun film românesc la Festivalul NexT 2009, cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 şi Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. Cel mai recent scurtmetraj al său, „În acvariu”, a obţinut premiul al treilea la secţiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes 2013.