Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a participat duminică, 1 decembrie la Alba Iulia, la festivităţile organizate de autorităţile locale cu prilejul Zilei Naţionale a României. În mesajul adresat tuturor românilor cu ocazia Zilei Naţionale, ministrul Titus Corlăţean a adus un omagiu înaintaşilor care au înfăptuit Marea Unire.
„Sărbătoarea Zilei Naţionale a României este un prilej de aducere aminte şi de cinstire a memoriei celor care au realizat Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dar şi a celor care au construit România modernă, pe principiile şi valorile care au stat la baza unităţii noastre naţionale.
Pe aceleaşi principii am clădit împreună România de astăzi, România europeană.
Unitatea ne va face să reuşim ca la aniversarea unui secol de la Marea Unire, să putem spune că visul înaintaşilor noştri s-a împlinit : avem o naţiune liberă, puternică şi mai prosperă.”