Acasă Republica Moldova MAE: România susține ”fără rezerve” parcursul european al R. Moldova

MAE: România susține ”fără rezerve” parcursul european al R. Moldova

România felicită cetățenii Republicii Moldova pentru votul exprimat și salută victoria obținută de forțele reformiste și pro-europene în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. MAE de la București consideră că rezultatul alegerilor anticipate care au avut loc duminică, 11 iulie, peste Prut, sunt: ”o victorie a democrației, ce marchează un pas decisiv în direcția unui parcurs european ireversibil al Republicii Moldova, proces pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve”.  

Potrivit unui comunicat de presă, ”cetățenii Republicii Moldova s-au exprimat în mod clar, prin votul lor, în favoarea consolidării statului de drept, accelerării și eficientizării luptei împotriva corupției și construirii unor instituții democratice solide, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul lor. 

Eforturile în direcția avansării parcursului european, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân unica garanție a asigurării dezvoltării Republicii Moldova și a prosperității pentru toți cetățenii săi. 

România exprimă speranța formării cât mai rapid posibil a unui Guvern care să susțină abordarea pro-europeană și să continue, în mod susținut, procesele de reformă. Ca și până acum, România va fi alături de Republica Moldova pe acest drum în baza Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a comunității de limbă, cultură și istorie, inclusiv în ceea ce privește continuarea proiectelor în beneficiul direct al cetățenilor și în sprijinul agendei europene a Republicii Moldova”.