Mai multe proteste ale mișcării BLM au loc în marile orașe americane,...

Mai multe proteste ale mișcării BLM au loc în marile orașe americane, după alegerile care îl dau pe Donald Trump ca favorit

Simpatizanții mișcării Black Lives Matter s-au adunat în număr mare în mai multe orașe din SUA, inclusiv în fața Casei Albe, în Washington, pentru a protesta față de posibila realegere a actualului președinte american. Potrivit imaginilor postate pe Twitter, au avut deja loc și altercații între protestatari și forțele de ordine. Participanții descriu atmosfera ca ”deloc festivă”, tinerii fiind dezamăgiți de rezultatele parțiale ale alegerilor, care îl dau ca favorit pe Donald Trump. 

În metropolele americane, marile companii își luaseră deja măsuri de protecție, baricandându-și magazinele, cu vitrinele astupate cu placaje, astfel încât să evite pagubele uriașe suferite la protestele violente anterioare.  – Text: Digi24.ro, Foto: Profimedia Images