Acasă România Mai mulți bani pe piață

Mai mulți bani pe piață

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2021 un sold de 519 456,5 milioane lei. Aceasta a crescut cu 2,7 la sută (2,4 la sută în termeni reali) faţă de luna mai 2021, iar în raport cu iunie 2020 s-a majorat cu 17,1 la sută (12,6 la sută în termeni reali), anunță BNR.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iunie 2021 cu 1,4 la sută faţă de mai 2021 (1,1 la sută în termeni reali), până la nivelul de 300 321,7 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 71,1 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 2,1 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,9 la sută în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,5 la sută (-0,6 la sută când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 11,2 la sută (7,0 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 16,6 la sută a componentei în lei (12,2 la sută în termeni reali) şi a scăderii cu 0,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 2,0 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Creditul guvernamental a scăzut în luna iunie 2021 cu 0,9 la sută faţă de luna mai 2021, până la 159 422,7 milioane lei. În raport cu iunie 2020, acesta a crescut cu 21,3 la sută (16,7 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iunie 2021 cu 0,5 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 438 083,6 milioane lei și cu 14,7 la sută (10,3 la sută în termeni reali) faţă de iunie 2020.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 65,0 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,4 la sută față de luna mai 2021, până la 284 806,8 milioane lei şi cu 16,4 la sută (12,0 la sută în termeni reali) faţă de iunie 2020.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,6 la sută față de luna anterioară, până la 157 750,7 milioane lei, iar faţă de luna iunie 2020 au înregistrat o creştere de 12,9 la sută (8,7 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,1 la sută (până la 127 056,1 milioane lei) față de luna precedentă și cu 21,1 la sută (16,5 la sută în termeni reali) faţă de luna iunie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,0 la sută în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,8 la sută faţă de luna mai 2021, ajungând până la nivelul de 153 276,8 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,6 la sută, până la 31 111,5 milioane euro). Comparativ cu luna iunie 2020, indicatorul a crescut cu 11,5 la sută, exprimat în lei și cu 9,5 la sută, dacă este exprimat în euro.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 1,0 la sută faţă de luna mai 2021, până la 110 750,2 milioane lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,8 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 11,0 la sută (9,1 la sută, dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,2 la sută faţă de luna mai 2021, până la 42 526,6 milioane lei (0,05 la sută când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu iunie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 12,6 la sută (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 10,7 la sută).