Acasă Cultura / Culte Majorete din România, Bulgaria și Ungaria se întrec la Festivalul Internațional de...

Majorete din România, Bulgaria și Ungaria se întrec la Festivalul Internațional de la Arad

Sportive din România, Bulgaria și Ungaria participă la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Majorete ”Dancing Europe”’ și a Cupei ”’Dancing Europe”’, care se vor desfășura în data de 10 mai, la Arad.

”’Participă peste 400 de sportive din 16 localități din Bulgaria, Ungaria și Romania, care vor concura la mai multe secțiuni și categorii de vârstă, după cum urmează: mini grup baston și pompon, trio baston și pompon, duo baston și pompon, solo baston și pompon, grup mare baston și pompon, accesorii solo și grup, steag grup, X – strutting, rhythmic twirl, solo 1 baston’‘, a spus președintele Comitetului de Organizare, profesorul Emese Erdei, citat de România Liberă.

Festivalul Internațional de Majorete ”’Dancing Europe”, aflat la cea de-a noua ediție, se va desfășura la Sala Sporturilor ”Victoria” din Arad, în paralel cu cea de a III-a ediție a Cupei ”Dancing Europe”. Competițiile sunt organizate de Clubul Sportiv ”Mistral” Arad, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură și Primăria municipiului Arad.