Acasă România Majoritatea americanilor susțin trimiterea de trupe americane în România și Polonia pentru...

Majoritatea americanilor susțin trimiterea de trupe americane în România și Polonia pentru a ajuta la descurajarea amenințărilor Rusiei

Think-tank-ul STRATEGIC Thinking Group – Grupul de Gândire Strategică a inițiat un proiect de cercetare comparativă prin aplicarea a două sondaje de opinie în Statele Unite ale Americii, respectiv în România. Scopul proiectului a fost de a măsura opiniile populației din cele două țări cu privire la susținerea de care s-ar bucura implicarea celor două state și a forțelor lor militare în sprijinirea altor state NATO în ipoteza în care acestea ar fi atacate. Cele două sondaje de opinie au fost realizate de The Bullfinch Group (www.thebullfinchgroup.com) în Statele Unite ale Americii, respectiv de INSCOP Research (www.inscop.ro) în România.

Prezentarea grafică a datelor în limba română poate fi descărcată la: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/02/28.02.22-RO-SONDAJ-comparativ-SUA-Romania.pdf
Prezentarea grafică a datelor în limba engleză poate fi descărcată la: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/02/28.02.22-EN-Comparative-survey-USA-Romania.pdf

Remus Ștefureac, președinte STRATEGIC Thinking Group / Grupul de Gândire Strategică: ”Datele comparative arată un sprijin puternic al americanilor și al românilor pentru implicarea SUA, respectiv a României în apărarea altui stat membru NATO în cazul în care acesta ar fi atacat. Mai mult, sondajul arată un sprijin solid al populației Statelor Unite ale Americii pentru trimiterea de trupe americane în România și Polonia pentru a descuraja amenințările recente ale Rusiei. Dincolo de mesajele ferme de sprijin ale autorităților americane pentru securitatea României, dincolo de acțiunile concrete care au însoțit rapid aceste mesaje (trupe americane și tehnică trimise deja în România), faptul că populația Statelor Unite ale Americii sprijină puternic politicile și măsurile susținere a statelor membre NATO afectate de amenințările Rusiei, conferă încredere într-o perioadă critică în care sentimentul de securitate în regiune este grav afectat. De asemenea, este remarcabilă atitudinea foarte clară a populației României care susține masiv punerea în aplicare a articolului 5 din tratatul NATO – un atac armat împotriva unuia sau mai multor membri NATO va fi considerat un atac împotriva tuturor membrilor. Concluzia pe care o putem trage este că agresiunea teribilă a Rusiei a provocat atât un front comun al liderilor statelor lumii democratice, cât și, poate cel mai important, o mobilizare formidabilă a populațiilor lumii libere”.

Brett Loyd, sociolog, Președinte și CEO al The Bullfinch Group: „Datele culese în Statele Unite arată faptul că în societatea americană nu există o opoziție semnificativă față de apărarea de către SUA a țărilor NATO sau față de trimiterea de trupe americane în țări aliate precum România sau Polonia pentru a descuraja amenințările Rusiei. Dimpotrivă, sprijinul populației este foarte ridicat, chiar și în condițiile în care în mod tradițional, politica externă este un teren necunoscut pentru mulți americani, fapt ce explică și ponderea nehotărâților”.

Rezultatele sondajului din Statele Unite ale Americii

Doar 15% dintre americani se opun implicării SUA în apărarea altui stat NATO dacă acesta ar fi atacat. Luând în considerare că, „potrivit tratatului NATO, un atac armat împotriva unuia sau mai multor membri NATO din Europa sau America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor membrilor”, 57% dintre respondenți sunt de părere că, în calitate de stat membru NATO, SUA ar trebui să se implice în apărarea altui stat membru NATO dacă acesta este atacat. 15% sunt de părere că SUA nu ar trebui să se implice, iar 28% din totalul eșantionului sunt nehotărâți.
Doar 27% dintre americani se opun trimiterii de trupe amerincane în România și Polonia pentru a ajuta la descurajarea amenințărilor Rusiei. Întrebați dacă sunt de acord sau împotriva trimiterii de trupe americane în țări aliate NATO precum România sau Polonia pentru ajuta la descurajarea amenințările recente ale Rusiei, 57% dintre respondenți se declară de acord, 27% sunt împotrivă și 16% sunt nehotărâți.

Rezultatele sondajului din România

70% dintre români sunt de acord cu implicarea României în apărarea altui stat NATO dacă acesta ar fi atacat. Luând în considerare că, „potrivit tratatului NATO, un atac armat împotriva unuia sau mai multor membri NATO din Europa sau America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor membrilor”, 70% dintre români sunt de părere că, în calitate de stat membru NATO, România ar trebui să se implice în apărarea altui stat membru NATO dacă acesta este atacat. 25% sunt de părere că România nu ar trebui să se implice, iar 5% din totalul eșantionului nu știu sau nu răspund.

Întrebați dacă sunt de acord sau împotriva trimiterii militarilor români în țări aliate NATO pentru ajuta la descurajarea amenințările recente ale Rusiei, 60% dintre respondenți se declară de acord, 36% sunt împotrivă și 3,9% nu știu sau nu răspund.

Sondajul de opinie național din România a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield  în cadrul unui proiect de cercetare susținut de STRATEGIC Thinking Group). Datele au fost culese în perioada 21-25 februarie 2022.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1050 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%.