Acasă Stiri Managerii și directorii generali din România susțin că au cunoștințele necesare pentru...

Managerii și directorii generali din România susțin că au cunoștințele necesare pentru gestionarea digitalizării

Şapte din zece manageri (67%)), precum şi şase din zece directori generali din România (59%) s-au declarat încrezători în digitalizarea companiilor pe care le reprezintă şi au menţionat că cunoştinţele necesare pentru a gestiona acest proces, arată un studiu de specialitate ce a vizat digitalizarea companiilor din România.

Cercetarea Valoria relevă faptul că aproape două treimi (63%), dintre directorii generali, dar şi 65% dintre manageri ştiu că industria în care activează a fost afectată în mare măsură şi foarte mare măsură de modelele digitale de afaceri.

Pe de altă parte 27% din totalul directorilor generali chestionaţi, respectiv 49% dintre manageri susţin că nu există la nivelul conducerii suficiente cunoştinţe şi expertiză ca să evalueze şi să dezvolte un model de afacere digital, dar că vor acorda prioritate construirii unei astfel de expertize.

În ceea ce priveşte obstacolele în calea valorificării digitalizării, pe primele trei locuri, în cazul directorilor generali, se află: percepţia că nu au consumatori digitali (47%), costurile prea mari (43%) şi rezistenţa la schimbare (39%). La rândul lor, managerii au pus pe primele trei poziţii: percepţia că nu au consumatori digitali (43%), rezistenţa la schimbare (31%) şi costurile prea mari (27%).

Întrebaţi despre beneficiile digitalizării, directorii generali au enumerat eficienţa operaţională crescută (55%), simplificarea proceselor (54%), reducerea costurilor (45%), urmate de creşterea veniturilor (32%) şi creşterea brandului companiei (27%).

Punctul de vedere al managerilor arată cele mai importante beneficii ca fiind: simplificarea proceselor (68%), reducerea costurilor (59%), eficienţa operaţională mai bună (43%), creşterea veniturilor (24%) şi îmbunătăţirea procesului decizional cu data analytics (19%).

La capitolul venituri, pe primul loc între produsele/serviciile digitale pe care directorii vor să le adopte pentru a genera cu 10% mai multe venituri în următorii cinci ani se regăsesc: sistemele inteligente de management operaţional (62%), Big Data şi Data Analytics (51%) şi IoT – Internet of Things (40%). Pe acelaşi subiect, managerii au menţionat: sistemele inteligente de management operaţional (48%), IoT (48%) şi Big Data şi Data Analytics (39%).

La această ediţie a studiului Valoria, aproape o treime (32%) dintre directorii generali ai companiilor respondente au spus că digitalizarea va contribui la creşterea cifrei de afaceri cu 10% – 20%, în următorii trei ani, iar 29% dintre manageri consideră că digitalizarea va creşte afacerile firmei cu 5% – 10% în aceeaşi perioadă de timp.

De asemenea, 18% dintre directorii generali ai companiilor incluse în cercetarea de specialitate şi tot 18% dintre manageri au evidenţiat faptul că digitalizarea va creşte marja de profit cu peste 20%, în următorii trei ani, din care 15%, respectiv 7% au spus că procentul creşterii va depăşi 30%.

Referitor la impactul digitalizării asupra valorii de piaţă a companiei, cei mai mulţi dintre directorii generali (37%) şi numai un sfert (24%) dintre manageri au declarat aceasta va contribui cu până la 10%. Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre manageri (27%) consideră că digitalizarea nu va avea impact în niciun fel asupra valorii companiei.

La nivel general, 67% dintre managerii care au răspuns la chestionarul studiului, precum şi 59% dintre directorii generali, au susţinut că sunt încrezători în digitalizarea companiei şi au cunoştinţele necesare, conform rolului lor, pentru a gestiona acest proces.

“Barometrul digitalizării în companiile din România”, studiul întocmit de Valoria, a fost realizat pe baza unui chestionar completat de 433 de respondenţi şi a fost aplicat în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2020.

Din totalul celor intervievaţi, 5% au provenit din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, 6% din companii cu afaceri între 50 şi 100 milioane de euro, 13% din companii cu cifră de afaceri între 10 şi 50 milioane de euro, 35% cu cifra de afaceri între un milion de euro şi zece milioane de euro, respectiv 41% din total cu afaceri de sub un milion de euro.