Medalii pentru România la Campionatele Mondiale de triatlon de iarnă

Medalii pentru România la Campionatele Mondiale de triatlon de iarnă

Foto: Agerpres

România a cucerit numeroase medalii, duminică, la Campionatele Mondiale de triatlon de iarnă de la Cheile Grădiştei, la categoriile de vârstă. La linia de start au fost 97 de concurenţi la individual, precum şi trei ştafete, potrivit Agerpres.

Mihai Alin Cupşa şi Marcel Bălan au fost umăr la umăr până aproape de linia de finiş. Chiar dacă Bălan a concurat la categoria 40-44 de ani, iar Cupşa la 25-29 de ani, cei doi au fost despărţiţi în final de doar 12 secunde. Câştig de cauză i-a revenit celui din urmă, după ce adversarul lui a căzut cu 200 de metri de linia de finiş, dar cei doi şi-au adjudecat medaliile de aur la categoriile lor de vârstă.

Cel mai vârstnic participant a fost germanul Reinhold Wolter, care, la aproape de 85 de ani, a terminat cursa în 2 h 28 min 45 sec, faţă de 1 h 03 min 31 sec, timpul cu cât a fost înregistrat cel mai rapid om al zilei, Mihai Cupşa.

La feminin, britanica Kerry McGawley a concurat mai mult cu băieţii, ajungând pe locul 28 din totalul sportivilor participanţi, depăşind-o cu aproape 10 minute pe Diana Robu, sosită a doua, la feminin.

În proba de ştafetă mixtă juniori, România s-a clasat pe locul doi, după Rusia, în componenţa Vivienn Laczko, Nicolae Hâncu, Anna Kemenes şi Leonard Hâncu.

La grupe de vârstă, România a cucerit mai multe medalii:
masculin – 18-19 ani: 1. Darius Hanganuţ, 2. Aron Incze, 3. Balazs Boga; 20-24 ani: 2. Daniel Madaras; 25-29 ani: 1. Alin Mihai Cupşa, 3. Sergiu Paraschivu; 30-34 ani: 3. Alin Petric; 35-39 ani: 1. Istvan Csergedi, 2. Adrian Costea; 40-44 ani: 1. Marcel Bălan
45-49 ani: 2. Mircea Robert Gustav;

feminin – 25-29 ani: 1. Noemi Lupuj; 30-34 ani: 1. Diana Robu, 2. Raluca Irimia; 40-44 ani: 3. Eliza Pop; 45-49 ani: 2. Edit Laczko.