Medic specialist ORL: Aglomerațiile pe plajă sunt de evitat mai ales când...

Medic specialist ORL: Aglomerațiile pe plajă sunt de evitat mai ales când bate și vântul. 

Aglomerațiile pe plajă sunt de evitat mai ales când bate și vântul. De evitat sunt și piscinele, fiind preferabilă marea. Iar dacă aveți vacanță all-inclusive, trebuie să fiți atenți la spațiile comune și să căutați să stați cât mai mult pe terasă, în aer liber, la distanță de ceilalți. Sunt câteva din sfaturile pe care care le are pentru turiști Ana Maria Apostol, medic ORL.

”Combinația colectivitate mare și vânt poate fi una periculoasă în vremuri de pandemie, pentru că rafalele poartă aerosolii plini cu viruși mult mai departe. Tocmai de aceea este foarte, foarte important să păstrăm distanța”, a explicat la Digi24 Ana Maria Apostol.

”Noi, doctorii, recomandăm distanța socială cu scopul de a preveni infectarea celorlalți din jur. Deci, chiar dacă suntem la mare și este vară, dar dacă este vânt, putem să răcim foarte ușor, putem să tușim în fața celor din jur și prin tuse, aerosolii încărcați viral se pot elimina și la ceilalți din jur. Deci, chiar dacă noi suntem afară, nu stăm în încăperi închise, putem să eliminăm acești aerosoli încărcați viral”, a spus medicul Ana Maria Apostol.

Este foarte important să ieșim din casă și să ne relaxăm, dar o putem face la modul precaut. ”Avem nevoie de această relaxare, să ieșim din casele în care am fost izolați, corpul nostru trebuie să vadă soarele, cu ajutorul căruia facem vitamina D de care avem nevoie, dar acest soare trebuie să avem grijă cum îl vedem: putem să ne ducem să ne relaxăm, putem să ne ducem la mare, dar hai să mergem în niște locuri mai restrânse, la cazări cu spații mai închise și unde se adună mai puțini oameni”, este îndemnul medicului. Să încercăm să evităm spațiile foarte aglomerate, cu foarte mulți oameni. Cu câți sunt mai mulți oameni, cu atât sunt șanse mai mari să ne infectăm.

Pe de altă parte, cea mai periculoasă este piscina închisă, unde e spațiu închis și aerosolii rămân în interior. Însă depinde ce fel de piscină este. Dacă este piscina unei săli de sport, atunci la acea piscină vin foarte puțini oameni, să zicem cinci și este mai sigur, pe când piscina deschisă poate să adune mult mai mulți oameni în interior și iarăși contactul dintre aceștia este foarte apropiat, chiar dacă ea se află afară, a arătat doctorița.

Varianta all-inclusive pentru o vacanță nu este foarte sigură, dacă proprietarul nu asigură un număr anume de oameni care să intre în restaurant. Dacă all-inclusive are doar terasă și nu are restaurant închis și pe terasă mesele sunt distanțate, atunci este mai sigur. Dar dacă la all-inclusive este îngrămădeală, sunt multe persoane care se adună una lângă alta, atunci nu ar fi sigur acest all-inclusive. Trebuie să stați la terasă, este sfatul Anei Maria Apostol, medic ORL.