Pentru a promova diversitatea lingvistică şi culturală, dar şi multilingvismul, în noiembrie a anului 1999, Conferinţa generală UNESCO proclama Ziua Internaţională a Limbii Materne.
Începând cu anul 2000, în fiecare an, la 21 februarie, această zi este sărbătorită de toate instituţiile care, prin promovarea limbilor materne, militează pentru promovarea diversităţii culturale.
„Îmi face o deosebită onoare să mă adresez tuturor românilor de pe toate meridianele și să le transmit salutul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, astăzi, într-o zi atât de importantă, Ziua Limbii Materne. Mă gândesc cu drag la citatul poetului Vasile Alecsandri care spunea despre limba română că este « tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute ». Astăzi, cu atât mai mult, vreau să vă mulțumesc pentru eforturile voluntare de a păstra și promova limba română indiferent de țara de rezidență și să vă asigur că vom face tot ce ne stă în puțintă pentru a vă fi aproape. Totodată, vă invităm să depuneți proiecte cu finanțare nerambusabilă la minister și vreau să subliniez că avem linii de finanțare dedicate educației și mass-media, care vă așteaptă!” a transmis cu acest prilej, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.