Acasă Europa Michel Barnier, decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare...

Michel Barnier, decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Ofițer

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 18 februarie a.c., decretul de decorare a lui Michel Barnier.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru excepționala contribuție personală avută la susținerea proiectului european, pentru rolul determinant avut în desfășurarea cu succes a negocierilor dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, pentru respectul și prietenia arătate țării noastre, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Ofițer domnului Michel Barnier, negociatorul șef al Uniunii Europene pentru retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.