Acasă Cultura / Culte Mihai Viteazul, comemorat la Biserica „Mihai Vodă”

Mihai Viteazul, comemorat la Biserica „Mihai Vodă”

La Biserica Mihai Vodă din București a fost oficiată o slujbă de pomenire, cu ocazia implinirii, pe 9 august, a 415 ani de la trecerea la Domnul a Voievodului Mihai Viteazul.

Biserica Mihai Vodă reprezintă prima ctitorie a Domnitorului Ţării Româneşti, potrivit basilica.ro.

Mihai Viteazul a fost Domnul Țării Românești între 1593-1601. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.