Acasă Cultura / Culte Ministrul Maria Ligor a participat la ceremonia de inaugurare a ”Memorialului Martirilor...

Ministrul Maria Ligor a participat la ceremonia de inaugurare a ”Memorialului Martirilor Pogromului din București, 21-23 ianuarie 1941

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a participat, la 20 iulie 2016, la ceremonia de inaugurare a ”Memorialului Martirilor Pogromului din București, 21 – 23 ianuarie 1941”. Evenimentul a comemorat întâmplările tragice, petrecute în timpul rebeliunii legionare din iarna acelui an, care au lăsat în urmă familii îndurerate și amintirea unor acte de o violență extremă.Prin participarea sa, ministrul delegat a ţinut să sublinieze solidaritatea cu numeroșii români evrei aflați acum în afara țării și care își au rădăcinile în România. Extremismul, intoleranța, antisemitismul și xenofobia nu își au locul în societatea de astăzi, iar denunțarea și combaterea oricăror forme de antisemitism și ură reprezintă o datorie morală, la fel cum tot o datorie morală este și obligația de a ne aminti, de a cunoaște și recunoaște istoria.

Monumentul, conceput de sculptorul Vlad Ciobanu, este amplasat în Piața Dr. Alexandru Safran, aproape de Sinagoga Mare din București.