Acasă Asia Mircea Cantor expune în centrul orașului Tel-Aviv, în cadrul programului „Loving.Art Making.Art”

Mircea Cantor expune în centrul orașului Tel-Aviv, în cadrul programului „Loving.Art Making.Art”

România va fi reprezentată de artistul Mircea Cantor, cu sprijinul ICR Tel Aviv, la expoziția colectivă de artă contemporană „Open Skies”, organizată de Primăria Tel Aviv și Delegația UE, alături de statele membre participante, în perioada 12-14 noiembrie 2020, în cadrul programului „Loving.Art Making.Art” (L.A.M.A). Artistul Mircea Cantor va expune câteva lucrări din seria „Supposing I could hear that sound. Now”, realizate în 2015 și reprezentate, în Israel, de Galeria Dvir din Tel Aviv. În contextul situației actuale la nivel internațional, ediția 2020 a celebrării Zilei Europei a fost reprogramată într-un nou format.

Expoziția „Open Skies” din acest an va fi dedicată artei europene și se va desfășura în aer liber, de-a lungul străzilor principale din oraș: Piața Habima – Bulevardul Rothschild – Străzile Allenby, Bialik, King George – Parcul Gan Meir – Bulevardul Ben Tzion. Lucrările de artă contemporană europeană și israeliană vor fi expuse în spațiul public, accesul la expoziție fiind liber, conform programului: joi, 12 noiembrie 2020 , între orele 19:00-23:00, vineri, 13 noiembrie 2020, între orele 10:00-16:00 și sâmbătă, 14 noiembrie 2020, între orele 10:00-23:00.

Alături de artistul român Mircea Cantor, expun: Andreas Angelidakis (Grecia), Uri Aran, Yuval Atzili, Aya Ben Ron, Monika Drozynska (Polonia), Lahli Fruheling, Hamody Gannam, Noa Giniger, Sharon Glazberg, Noa Gross & Uri Noam, Jon Irigoyen (Spania), Michael Kienzer (Austria), Sil Krol (Olanda), Olga Kundina, Anna Lukashevsky, Natalia Zourabova, Alon Peretz, Minna Pollanen (Finlanda), Susa Pop (Germania), Michaela Vieser (Germania), Lila Chitayat & Anat Safran, Stav Porges, Laure Prouvoust (Franța), Hillel Roman, Miri Segal & Maya Magnat, Augustas Serapinas (Lituania), Santiago Sierra (Spania), Meir Tati, VOID Collective (Belgia), Noa Schwartz . Curator: Avi Lubin.