Ediția din acest an a Târgului de Sfântul Nicolae de la Muzeul Național al Țăranului Român va avea loc între 6 și 8 decembrie, la eveniment anunțându-și prezența atât meșteri populari, cât și trupe de teatru. La marele Târg de Sfântul Nicolae de la MNȚR, meșteresc, vând și se tocmesc cei mai pricepuți și faimoși meșteri din țară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari ș.a., informează Biroul de presă al instituției.
Atmosfera din târg va fi animată de Asociația pentru Teatru și Carte (PETEC), care va prezenta vineri, la Studioul Horia Bernea, povestea „Puck”, un basm „plin de umor, cu spiriduși, zâne mirifice și poznașe, poțiuni magice și transformări spectaculoase”, în regia lui Cosmin Șofron. Scenariul și distribuția aparțin Andreei Sandu / Sânzianei Tarța și Smarandei Găbudeanu.
Sâmbătă, copiii se pot bucura de „Povestea Omulețului de turtă dulce care se naște în mâinile doamnei Crăciun, care frământă aluatul pentru prăjitura preferată a Moșului”, în regia Anei Crăciun.
Din distribuție fac parte: Ana Cucută, Româna Boldașu, Gabriel Vodnar, Smaranda Găbudeanu.