Acasă Stiri MRP anunță că a început plata burselor pentru copiii etnicilor români care...

MRP anunță că a început plata burselor pentru copiii etnicilor români care învață în limba română în Ucraina

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) anunță că a început plata burselor sau stimulentelor financiare pentru etnicii români cu domiciliul stabil în Ucraina, înscriși în clasa I a anului școlar 2017-2018 și care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul de învățământ preuniversitar din Ucraina.

Potrivit unui comunicat de presă, bursele se acordă pentru perioada ianuarie-iunie 2018, fiind acordate de MRP prin asociațiile, fundațiile și alte organizații neguvernamentale ale românilor din Ucraina, care au fost selectate în acest sens, având ca obiect, totodată, identificarea beneficiarilor burselor sau stimulentelor financiare, colectarea documentației necesare pentru plata acestora și transmiterea dosarelor către MRP.

În perioada următoare vor fi acordate bursele pentru toate dosarele depuse și verificate de către departamentele de specialitate din cadrul ministerului.