Acasă Cultura / Culte MRP și Academia Română își unesc viziunile și demersurile în beneficiul românilor...

MRP și Academia Română își unesc viziunile și demersurile în beneficiul românilor de pretutindeni

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Academia Română își intensifică demersurile comune pentru întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor României, în scopul păstrării, dezvoltării și exprimării identității lor etnice, lingvistice, culturale și religioase. Pentru aceasta, ministrul pentru Românii de Petutindeni, Natalia-Elena Intotero, și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, au semnat miercuri, 4 iulie a.c., un protocol de colaborare între cele două instituții.

 „ Astăzi, în prezența membrilor celui mai înalt for de știință din România, avem parte de un moment istoric, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni alături de Academia Română își unesc viziunile și demersurile în beneficiul românilor din afara granițelor. Prin acest acord ne propunem să fim uniți și să aducem în fața conaționalilor noștri cât mai multe proiecte concrete care să sprijine păstrarea identității lingvistice, culturale, etnice și religioase românești”, a declarat ministrul pentru românii de pretutindeni.

Acest protocol va oferi studenților români burse dedicate consolidării expertizei academice în problematica diasporei, va întări legăturile dintre profesorii de limba română și istoricii români din țară și din afara granițelor și va sprijini la realizarea de materiale didactice destinate tinerilor vorbitori de limbă română de pretutindeni.

Vrem ca sărbatoarea din anul Centenarului să fie de bun augur pentru instituțiile noastre și să facem lucruri concrete, care să ramână și  care să pregătească bicentenarul. De aceea, cred că prezentul protocol instituționalizează ceea ce facem și suntem siguri că va oferi un plus de eficiență și competivitate demersurilor noastre comune”, a subliniat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

Semnarea protocolului a avut loc la sediul Academiei Române, Clubul Academic, în prezența președintelui Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel Pop și a vicepreședinților AR, Acad. Victor Spinei si Acad. Victor Voicu, a doamnei ministru pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero, alături de reprezentanți de marcă ai culturii românești precum și a reprezentanților MRP.