Acasă Italia MRP și MEN oferă suporturi de curs pentru predarea interactivă a limbii...

MRP și MEN oferă suporturi de curs pentru predarea interactivă a limbii române

În perioada 28-31 mai a.c. ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, se află într-o o vizită de lucru în Italia.

Agenda deplasării a început cu participarea la evenimentul „Proiecte și strategii educative pentru elevi în contextul european al emigrației pe motive de muncă în Europa”, organizat la Torino de profesorul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, Mariana Paliev, în colaborare cu directorul complexului „Școala Duca d’Aosta”, activitate la care au fost prezenți inspectori școlari, directori de școli din România și aproximativ 30 de cadre didactice din județul Prahova. Principalul subiect de discuție l-a reprezentat echivalarea studiilor din alte state și măsurile luate de România pentru sprijinirea educației în limba română peste hotare.
Învățământul în limba română este esențial în afara granițelor, mai ales în contextul în care avem o a doua generație de copii născuți în străinătate. De aceea este important să susținem eforturile profesorilor, învățătorilor și educatorilor care predau în limba română. Vreau să vă mulțumesc pentru toată activitatea și să vă asigur că aveți un partener în instituția pe care o reprezint și în statul român. Mai mult decât atât, ne-ar face o deosebită plăcere ca împreună, prin demersuri conjugate, să putem sprijini înființarea a cât mai multe cursuri de LCCR, astfel încât copiii noștri să aibă acces la învățătură în limba română, indiferent unde se află”, a subliniat Natalia Intotero.
Ministrul a prezentat pachetul educațional pe care MEN îl pregătește în colaborare cu MRP, prin care cele două instituții vor pune la dispoziția școlilor de weekend, a școlilor din cadrul asociațiilor românești și a celor din cadrul parohiilor, precum și tuturor românilor care transmit o solicitare către MRP, suporturi de curs moderne dedicate predării interactive a limbii române. Măsura vine să sprijine păstrarea identității românilor din afara granițelor, precum și reîntoarcerea familiilor de români din străinătate. Totodată, Natalia Intotero a reamintit despre cele peste 5.000 de burse oferite de Ministerul Educației pentru ciclurile de licență, master și doctorat destinate tinerilor români de peste hotare, care astfel pot veni să studieze în România.
Demnitarul MRP a invitat cadrele didactice prezente la eveniment să participe, în calitate de voluntari, la Programul de Tabere „ARC”, ediția 2018, și să ia parte la Campania „Informare acasă! Siguranță în lume!”.
În continuare, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor românești din Torino și a discutat despre finanțările oferite de MRP și despre modalitățile prin care Guvernul poate sprijini mai mult comunitatea de români din Italia. Au fost reiterate importanța campaniilor de informare, precum și îndemnul de a depune proiecte la MRP și de a participa la programul de tabere al ministerului.
Vizita continuă cu întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale din Piemonte.