Acasă Cultura / Culte Muzeul Grigore Vieru din Rep. Moldova inaugurat de Ziua Limbii Române

Muzeul Grigore Vieru din Rep. Moldova inaugurat de Ziua Limbii Române

Casa părintească a poetului Grigore Vieru, din satul Pererâta, raionul Briceni, transformată în muzeu, urmează să fie inaugurată pe 31 August, de Ziua Limbii Române.

Vice-ministrul Culturii din Rep. Moldova, Gheorghe Postică, a afirmat că lucrările de restaurare a casei părinteşti a lui Grigore Vieru au intrat în etapa de finalizare.

În prezent, se montează șindrila pe acoperiș, se tencuiește și se restaurează gardul de piatră. În curtea casei-muzeu a fost refăcută bucătăria de vară şi a fost construit un foişor de lemn, unde vor fi organizate cenacluri literare, timpul.md.

Arhitectul Eugen Bîzgu,  autorul proiectului de restaurare, a precizat că Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al R. Moldova a pregătit o amplă expoziţie cu mobilier şi obiecte de uz casnic din anii ’30-40, perioada copilăriei şi adolescenţei lui Grigore Vieru, care va fi prezentată în interiorul casei.