Muzeul Pompierilor ”Foișorul de Foc” va fi reabilitat din fonduri europene

Muzeul Pompierilor ”Foișorul de Foc” va fi reabilitat din fonduri europene

După 55 de ani de la inaugurare, Muzeul Pompierilor ”Foișorul de Foc” va fi reabilitat din fonduri europene. În urma activităților de reparare, conservare și modernizare se va consolida infrastructura clădirii, ceea ce va permite valorificarea patrimoniului cultural existent.

Muzeul Naţional al Pompierilor oferă vizitatorilor ocazia unică de a se familiariza cu regulile şi măsurile de pază contra incendiilor și de a afla detalii importante din istoria pompierilor, a personalităților, a marilor incendii, modul de expunere evidențiind arhitectura interioară deosebită a clădirii, declarată monument istoric.

Colecțiile muzeului includ peste 10.000 de obiecte, reprezentative pentru pompierii români – militari, voluntari și civili – care atestă, în mod sugestiv și convingător, evoluția protecției împotriva incendiilor pe teritoriul României. Totodată vizitatorii pot vedea numeroase exponate donate de pompieri din alte țări.

Proiectul de reabilitare a Muzeului Național al Pompierilor face parte din programul național prin care se intenționează restaurarea și reabilitarea termică și energetică a clădirilor aflate în patrimoniul de stat, inclusiv a unor imobile cu valoare istorică.

În cadrul acestui program, MAI a depus deja cereri de proiecte în valoare de peste 180 de milioane de lei, dintre care aproximativ 4.5 milioane de euro sunt pentru Foișorul de Foc, 80% reprezentând asistența financiară nerambursabilă, iar restul co-finanțare de la bugetul de stat.

Lucrările de restaurare a Foișorului de Foc vor dura doi ani, iar la final va fi reintrodus în circuitul turistic intern şi internaţional, în acest sens, proiectul înscriindu-se în Planul de dezvoltare a Municipiului Bucureşti, prin contribuţia semnificativă la dezvoltarea turismului şi valorificarea moştenirii cultural-istorice.

Clădirea în care se află acum Muzeul Național al Pompierilor a fost construită în anii 1891-1892, fiind post de observație și anunțare a posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre apariția unor incendii.  Pe lângă turnul de observare și anunțare, construcția dispunea de rezervor de apă, spații de cazare pentru pompieri, resurse și dotări necesare pentru intervenția la incendii.

După 42 de ani, odată cu modernizarea posibilităților de anunțare a incendiilor, Foișorul de Foc a fost transformat în depozit. În 1960 colonelul Nicolae Ioanovici a propus transformarea clădirii în muzeu, inaugurarea având loc în data de 17 septembrie 1963.