Ansamblul bucureștean Imago Mundi interpretează, pe 17 octombrie, la Bruxelles, un repertoriu mai puţin abordat şi cunoscut: muzică veche românească şi compoziţii ale lui Dimitrie Cantemir.
Evenimentul, ce se va desfășura cu ocazia colocviului Dimitrie Cantemir organizat de Academia Regală a Belgiei, omagiază personalitatea complexă a enciclopedistului român.
Albumul Isvor (2012, Casa Radio/Pilgrim Project) cuprinde interpretări contemporane ale unor creaţii muzicale vechi și tradiţionale româneşti. Imago Mundi îmbină modernitatea cu tradiţia prin armonizarea instrumentelor specifice secolelor XVII-XVIII cu cele moderne.
“Pe lângă o sonoritate specifică, în care simplitatea melosului se îmbină cu subtilitatea dispoziţiilor instrumentale, anumite aranjamente reuşesc să creeze o mixtură originală între folclor oriental, sonorităţi renascentiste, ecouri africane şi minimalism american”, descrie proiectul compozitorul și profesorul universitar Dan Dediu. Imagini metaforice sugestive vor fi proiectate pe un ecran în timpul concertului şi vor completa mesajul muzical.
Grupul Imago Mundi este format din: Oana Ivaşcu (oboi, tamburină), Daniel Ivaşcu (bendir, darbuka, shakers), Cătălin Ştefănescu (cobză, chitară), Ştefan Barbu (vioară, frame drum), Adrian Buciu (flaute, shakers), Andreea Ţimiraş (violoncel) şi Cristian Stănoiu (proiecţii video live).