Acasă Cultura / Culte Muzica universală, promovată prin concerte în cadrul Festivalului „Moldo Crescendo”

Muzica universală, promovată prin concerte în cadrul Festivalului „Moldo Crescendo”

În perioada 21 iulie – 6 august 2017, în mai multe localități din Republica Moldova se va desfășura a treia ediție a Festivalului de Muzică Clasică „Moldo Crescendo” – Case de Cultură, eveniment cultural sprijinit de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor.

Proiectul Moldo Crescendo a fost fondat la inițiativa unor tineri muzicieni din Republica Moldova care și-au desăvârșit studiile la București sau în alte țări (Marea Britanie, Malaezia, Belgia), unii dintre ei activând în Orchestra Română de Tineret.

Astfel, cele nouă concerte vor avea loc în casele de cultură din nouă localități din Republica Moldova, astfel: 21 iulie – Ialoveni, 22 iulie – Mereni, 23 iulie – Ceadîr – Lunga, 28 iulie – Cimișlia, 29 iulie – Călărași, 30 iulie – Hîncești, 4 august – Băhrinești, 5 august – Rezina, 6 august – Chișinău la Casa de Cultură a Universității de Stat din Moldova.

Totodată, festivalul își propune să promoveze muzica universală, cultura în general, prin organizarea concertelor ce îi vor aduce pe Bach, Mozart, Beethoven, Șostakovici, Enescu și alții pe scenele caselor de cultură din localitățile de peste Prut.