Acasă Cultura / Culte Nightlosers cântă la ”orașul verde” al Germaniei

Nightlosers cântă la ”orașul verde” al Germaniei

În 19 zile muzicieni din toate colțurile lumii se reunesc an de an la Freiburg, faimosul oraș verde al Germaniei, pentru a cânta în fața a 130.000 de vizitatori. Campusul festivalului este o uriașă suprafață în aer liber cu o sumedenie de evenimente și o atmosferă unică.

Trupa românească Nightlosers a fost invitată să susțină o serie de șapte concerte în cadrul Festivalului Zelt Musik Festival 2015, care are loc anual în capitala Pădurii Negre, Freiburg.

Festivalul are loc pe colinele de la intrarea în orașul Freiburg are aproximativ 150 de evenimente în peste două săptămâni și reprezintă un maraton cultural cu un program divers, care depășește granițele dintre generații: artiști din întreaga lume, star-uri sau newcomers, clasic sau pop, Orient sau Occident, tradiție și modernitate – o combinație fanatastică de șine artistice.

Nightlosers este o trupă înființată în 1994, cunoscută pentru muzica lor ce combină blues american cu elemente de folclor autentic ardelenesc.