Noi măsuri pentru reducerea timpului de așteptare pe Aeroportul Otopeni

Noi măsuri pentru reducerea timpului de așteptare pe Aeroportul Otopeni

DISTRIBUIȚI

Au fost deschise toate cele 13 filtre de control de securitate

Aglomerația și cozile care s-au înregistrat în ultimele zile la aeroportul Otopeni, din cauza formalităților, se vor atenua, promit autoritățile. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că începând de sâmbătă, 18 decembrie, a instituit noi măsuri pentru reducerea timpului de așteptare la intrarea și ieșirea din țară. În ultimele zile, mulți pasageri sosiți în țară au fost nevoiți să aștepte zeci de minute în aeroport, adesea în înghesuială, fără niciun fel de posibilitate de respectare a distanțării fizice, pentru parcurgerea formalităților impuse din cauza riscului pandemic.

Este perioada în care românii din străinătate revin în țară, mulți dintre ei din Italia și Spania, țări care de duminică intră în zona roșie, așa că zilele acestea a fost aglomerație mare în aeroporturi și în vămi. Pe aeroporturi, aglomerația s-a creat din cauza procedurilor de triaj, care presupun utilizarea unei declarații pe propria răspundere privind zonele din care vin pasagerii.

Începând de sâmbătă, pasagerii sunt debarcați în grupuri de câte 50, la fiecare sfert de oră, pentru a se putea păstra distanțarea în autobuze, dar și în zona de verificare a documentelor, anunță CNAB.

Totodată, pasagerii cu certificat verde sosiți din Uniunea Europeană sau din Norvegia, Elveția, Islanda sau Liechtenstein vor fi direcționați direct către ghișeele de frontieră. Prioritate vor avea familiile însoțite de minori și persoanele cu mobilitate redusă.

Pe de altă parte, o parte dintre pasagerii care sosesc în țară vor fi direcționați către fluxul destinat curselor charter, acolo unde funcționează patru ghișee DSP suplimentare și tot atâtea puncte de control pașapoarte.

În terminal, în special în zonele unde se creează aglomerație, se vor suplimenta efectivele Jandarmeriei și Poliției Transporturi Aeriene, iar numărul de medici ai DSP va fi crescut cu 6 pe fiecare tură, la orele de vârf de sosiri.

De luni va fi introdus și formularul digital de intrare în România, care ar urma să simplifice operațiunile de control. Acesta se vor face numai la ghișeele Poliției de Frontieră. Formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare începând cu 20 decembrie și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie, pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze.

Întrucât se estimează un număr mare de pasageri pe fluxul de plecări internaționale, atât în zilele de după Crăciun cât, mai ales, în primele zile din ianuarie 2022, au fost deschise toate cele 13 filtre de control de securitate, care vor funcționa la capacitate maximă în orele de vârf, iar alocarea ghișeelor de check-in către companiile aeriene/agenții de handling se va efectua dinamic, pentru o încărcare echilibrată și reducerea aglomerației, anunță CNAB. Foto: Digi 24

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.