Se pregătesc schimbări importante pentru cei care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană. Statele membre au aprobat reforma drepturilor pasagerilor, care prevede reguli noi privind bagajele de cabină, despăgubirile pentru întârzieri și anulări, dar și alegerea locurilor în aeronave. Noile măsuri mai au nevoie de votul Parlamentului European, iar dacă vor fi adoptate, ar urma să intre în vigoare în a doua parte a anului 2027.
Noile reguli obligă companiile aeriene să includă în prețul biletului un bagaj mic și un troller de cabină. Pasagerii care aleg să călătorească fără troller ar putea beneficia de bilete mai ieftine. Dimensiunile și greutatea bagajelor vor fi stabilite ulterior.
Se schimbă și regulile privind despăgubirile. Pentru zborurile de peste 3.500 de kilometri, pasagerii vor primi 300 de euro dacă întârzierea este de cel puțin trei ore. În cazul întârzierilor mai mari de patru ore sau al anulării cursei, compensația va ajunge la 600 de euro.
Noile prevederi interzic taxarea suplimentară pentru alegerea locurilor pentru părinții sau însoțitorii care călătoresc împreună cu minori care nu au împlinit 14 ani. Aceeași regulă se va aplica și persoanelor cu dizabilități, precum și însoțitorilor acestora.
Totodată, operatorii aerieni vor fi obligați să ofere informații clare despre procedura de solicitare a despăgubirilor și să răspundă mai eficient reclamațiilor.
Industria aviatică critică însă reforma. Reprezentanții companiilor aeriene susțin că noile reguli nu rezolvă cauzele întârzierilor și anulărilor și riscă să afecteze actualul sistem de protecție a pasagerilor.





