Nu cresc taxele, dar cresc facturile la energie! Pentru oameni aceeași sărăcie

Nu cresc taxele, dar cresc facturile la energie! Pentru oameni aceeași sărăcie

DISTRIBUIȚI

Prețul mediu al gazelor naturale la consumatorul final în luna noiembrie 2021, conform datelor INS, este de cca 220 lei/MWh. Astfel, aparent, plafonarea prețului final al gazelor naturale la o valoare de 370 lei/MWh și de 310 lei/MWh de la 1 februarie, este inutilă în această perioadă.

În fapt plafonarea a avut un efect foarte important, a determinat, conform site-ului ANRE, creșterea prețului gazelor ofertate pe piață de la un nivel de minim 220 lei/MWh la un nivel de minim 420 lei/MWh în luna noiembrie 2021 și de 640 lei/MWh în luna ianuarie 2022. Astfel, toate contractele care ajung la scadență în această perioadă sau în perioada imediat următoare se vor încheia la prețuri mai mari de 600 lei/MWh.

Important să precizăm că pentru mulți consumatori casnici plafonarea nu are nici un efect în momentul de față susține un studio al Asociației Energia Inteligentă (80% din consumatorii casnici de gaze nu vor beneficia de plafonarea prețului), dar plafonarea va aduce un preț mai ridicat al gazelor la consumatorul final în anul 2022.

În următoarele luni la aproape toți consumatorii casnici le expiră contractele de gaze, iar noile contracte se vor încheia la prețuri peste prețul gazelor din acest moment. Astfel, în aprilie 2022 nu doar că nu vom avea prețuri mai mici la gaze decât perioada similară a anului 2021, dar vom avea chiar și creșteri importante de preț pe care le estimăm în medie să fie de cca. 120% față de prețul mediu din anul trecut.

Trebuie să avem în vedere că tot de la 1 aprilie 2022 se vor adăuga creșteri ale tarifelor de transport și distribuție, anul 2022 fiind anul în care se încheie o nouă perioadă de reglementare și care va aduce importate creșteri ale tarifelor datorită racordării gratuite impuse de autorități (gratuitatea promisă se face pe creșterea tarifelor plătite de către ceilalți consumatori), creșterii costului cu pierderile de gaze și consumul tehnologic, investițiilor inutile sau ineficiente din sector etc.

În anul 2020 autoritățile au legiferat Gas Release Program, care avea scopul declarat să scadă prețul gazelor, rezultatul real fiind însă invers. În 2021 autoritățile au legiferat plafonarea prețului la gaze, care avea scopul declarat să scadă prețul gazelor, rezultatul real fiind, de asemenea, creșterea prețurile tuturor ofertelor.

În concluzie: Nu cresc taxele, dar cresc facturile la energie! Pentru oameni aceeași sărăcie.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.