„O carte, două limbi”

„O carte, două limbi”

ICR din Berlin prezintă, pe 16 aprilie, la sediul Literaturhaus din Berlin, lectura cărții „Cruciada copiilor” avându-i ca invitati pe scriitoarea română Florina Ilis şi pe traducătorul Gerhard Csejka.

Seria de lecturi literare „O carte, două limbi” prezintă publicului german creaţii recente, de vârf, ale literaturii româneşti. În acest an, cititorii au descoperit, prin cele întâlnirile de lectură, literatura română contemporană, prin intermediul unor scriitorii români consacraţi. În colaborare cu Literaturhaus Berlin, ICR prezintă şase romane româneşti, intenţia implicită fiind promovarea acestora în vederea traducerii si publicării în limba germană.

Seria a fost deschisă cu prezentarea cărții scriitorului Varujan Vosganian. Cea de-a doua lectură este dedicată operei „Cruciada copiilor”, al scriitoarei române Florina Ilis, un roman lucid şi critic la adresa societăţii. Romanul a apărut în anul 2005 în România, fiind distins până în prezent cu mai multe premii. În anul 2010, Florina Ilis a obţinut pentru această lucrare, între altele, Prix Courrier International, în Franţa. „Cruciada copiilor” reprezintă cea de-a treia parte a „Trilogiei Cunoaşterii”, care tratează o succesiune de mari teme şi mituri ale istoriei omenirii. În încheierea trilogiei, „Cruciada Copiilor” ridică întrebări critice la adresa lumii, oferind o perspectivă cu totul nouă a abordării. Prin intermediul celor neprihăniţi, copiii, lumea maculată a adulţilor este pusă în faţa unor opţiuni fundamentale.

Cartea a fost tradusă până în prezent în franceză, italiană, spaniolă, ebraică şi maghiară, fiind, desigur, avută în vedere şi o traducere a ei în limba germană. În perspectiva manifestării de la Literaturhaus Berlin, traducătorul Gerhard Csejka va traduce câteva fragmente în germană, citindu-le în premieră pe 16 aprilie. În continuarea serii va avea loc o discuţie între public şi autoare.

Florina Ilis (născută în anul 1968) locuieşte în România, la Cluj. A debutat în 2000, cu un volum de haiku-uri, de atunci publicând cu precădere romane. Primul ei volum, „Coborârea de pe Cruce”, a apărut în anul 2001. Creaţiile cele mai recente sunt romanele „Cruciada copiilor” (2005) şi „Vieţile paralele” (2012).

Gerhard Csejka este eseist şi traducător de limba română. În anul 2008 a obţinut premiul pentru traducere al fundaţiei culturale NRW, atât pentru traducerea operei „Orbitor” de Mircea Cărtărescu (Zsolnay, Viena, 2007), cât şi pentru ansamblul creaţiei sale. În calitate de critic literar a fost apropiat de tinerii autori ai „Aktionsgruppe Banat” (1972-1975), până ce respectiva grupare a fost desfiinţată de către Securitate. Mai târziu s-a consacrat din ce în ce mai mult traducerii de literatură română.

Literaturhaus Berlin a fost inaugurată în luna iunie 1986, ca destinaţie pentru numeroase manifestări literare, simpozioane şi expoziţii. Scopul declarat al înfiinţării, în calitate de aşezământ literar, a  fost răspândirea, receptarea critică şi promovarea literaturii contemporane. Literaturhaus se adresează în mod firesc tuturor celor interesaţi de literatura contemporană germană şi internaţională, precum şi istoriei literaturii moderne şi a conflictelor acesteia cu politicul. Sunt organizate în mod sistematic lecturi de autor, prelegeri, lecturi scenice şi discuţii pe o diversitate de teme şi genuri literare.