O nouă imagine care trebuie susţinută de un conţinut pe măsură

O nouă imagine care trebuie susţinută de un conţinut pe măsură

Secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul Radu Podgorean a participat, zilele trecute, la inaugurarea noului sediu al Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin.

Seria de evenimente a debutat în galeria de la parterul Institutului, cu vernisajul expoziţiei „Analoge Welten” al artistului de origine română Michael Lassel şi a continuat în sala de festivităţi, cu alocuţiunile reprezentanţilor autorităţilor române şi germane.

La eveniment au luat cuvântul Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român, Lazăr Comănescu, consilier prezidenţial, Radu Podgorean, secretar de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul, Emil Hurezeanu, ambasadorul desemnat al României în Germania, Cristina Hoffman, directorul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu”, Susanne Debeolles, preşedintele EUNIC Berlin.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai MAE german, membri ai corpului diplomatic, directori ai institutelor culturale străine din capitala germană, reprezentanţi mass media, directori ai unor prestigioase instituţii de cultură, membri ai comunităţii româneşti.

În discursul său, secretarul de stat Radu Podgorean a menţionat că „noul sediu al Institutului Cultural Român de la Berlin reprezintă nu numai un rezultat al unor demersuri de natură logistică şi financiară, ci mai ales un vector de gândire în perspectivă, într-una din cele mai ofertante capitale ale lumii pentru România, pe plan politico-diplomatic, economic, cultural, academic, universitar”.

De asemenea, a precizat că momentul festiv reprezintă rezultatul unor demersuri de durată, înscriindu-se în seria de evenimente care marchează împlinirea, în acest an, a 135 de ani de relaţii diplomatice româno-germane.

Un nou sediu reprezintă şi o nouă imagine, o nouă formă, care însă trebuie susţinută de un conţinut pe măsură. Accentul pe care dorim să îl imprimăm prezenţei româneşti în Germania se referă la calitate, mesaje, coordonare, la obiectivele de etapă pe care le avem atât în plan diplomatic, cât şi în plan cultural, social, economic”, a precizat oficialul român.

În continuare, a avut loc concertul susţinut de Oana Cătălina Chiţu (voce), Michael Abramovich (pian) şi Dan Nuţu (lectură), urmat de proiecţia unor scurtmetraje româneşti recente, premiate la festivaluri internaţionale. În Atrium, curtea interioară a sediului, s-a desfăşurat o proiecţie cu imaginea Coloanei Infinitului, alături de alte elemente tradiţionale româneşti. Seara s-a încheiat cu o demonstraţie de poezie şi gastronomie oferită de poetul Mircea Dinescu şi de un moment muzical live DJ-Set cu Mihai Butincu.

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin face parte din reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate. Din 1999 a funcţionat în Vila Walther din cartierul rezidenţial Grunewald. Noul sediu, situat în Reinhardtstraße 14, este poziţionat în centrul Berlinului, la câteva minute distanţă de importante instituţii de cultură ale capitalei germane.