Acasă Italia O nouă sesiune de formare la Roma în cadrul proiectului Digital Diaspora

O nouă sesiune de formare la Roma în cadrul proiectului Digital Diaspora

A doua sesiune de instruire în cadrul proiectului „Digital Diaspora – parteneriat pentru construirea unei comunicări eficiente și transparente” a avut loc miercuri, 14 decembrie, la Ambasada României în Italia, un training dedicat membrilor din comunitate și reprezentanților misiunii diplomatice și ai oficiilor consulare românești din Italia.Obiectivul principal al proiectului este creșterea calității și eficacității comunicării în mediul digital dintre misiunile diplomatice și comunitățile românești din țările gazdă. Sesiunea de formare a fost susținută de Corneliu Octavian Bjola, profesor asociat la Universitatea Oxford, specialist în relații internaționale și expert internațional în diplomație digitală, în colaborare cu Andreea Hanganu, fondator al organizației  Institute for Digital Government din România.

În deschiderea evenimentului, ambasadorul României în Italia, George Bologan, a subliniat importanța unei interacțiuni eficiente între instituțiile românești și comunitatea din Peninsulă, precum și rolul comunicării digitale în dinamizarea acestei relații, în complementaritate cu modalitățile tradiționale de comunicare. Ambasadorul Bologan a apreciat totodată faptul că acest proiect vine în întâmpinarea așteptărilor membrilor comunității, având capacitatea de a contribui la creșterea implicării diasporei în inițiativele instituțiilor din România și la sporirea coeziunii comunității românești din Italia.

În cadrul sesiunii de pregătire, au fost prezentate avantajele folosirii instrumentelor de comunicare digitală în vederea consolidării relației dintre reprezentanții instituționali și comunitățile din diaspora și au fost prezentate exemple de programe similare ale altor ministere de externe, pentru a încuraja schimbul de bune practici.

Proiectul „Digital Diaspora – parteneriat pentru construirea unei comunicări eficiente și transparente” este un proiect al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

În etapa pilot, derulată în perioada noiembrie 2016 – octombrie 2017, proiectul este implementat la nivelul a 5 misiuni diplomatice ale României și include sesiuni de pregătire susținute de experți în comunicarea digitală orientate către identificarea problemelor și oportunităților prezente în comunicarea din spațiul online în relație cu diaspora românească.