După publicarea analizei psihoculturale a țării și a lumii de azi, am primit o serie de întrebări legate de specificul României.
Spuneam în aceste analize anterioare că instituțiile (de la cele sociale-civile până la cele politice) sunt provocate în aceste timpuri să se schimbe în toate țările, sub presiunea mișcărilor anti-sistem, amorsate de orizontalizarea democrației și emanciparea oamenilor prin internet-rețele de socializare și de relativizarea regulilor și a adevărului în acest context.
Așa cum am arătat deja, în România presiunea este mai mare, pentru că zona de analfabetism funcțional amplifică conspirațiile și agresivitatea, provocând mai mult instituțiile prin atitudinile anti-sistem.
Completez acum explicit că formatul instituțiilor românești este unul ierarhic, de concentrare a puterii, ceea ce îl vulnerabilizează suplimentar! Într-adevăr, așa cum am discutat deja în monografia dedicată psihologiei românilor (în 2015), România are în modelul psihologului olandez Hofstede unul dintre cele mai mari scoruri de concentrare a puterii sociale din Uniunea Europeană (90, pe o scală de la 0 la 100):
- În societățile cu concentrare a puterii sociale, distanța psihosocială între conducători și cei care sunt conduși este mare, aceștia din urmă nefiind încurajați să aibă inițiative și să participe la decizii. În societățile cu puterea socială mai distribuită, puterea este împărțită între diverse instituții, iar participarea celor conduși la decizii este mai bine reprezentantă.
Așadar, faptul că instituțiile democratice românești nu s-au consolidat suficient după Revoluția din 1989 și au în structura lor puternic prezent elementul ierarhic, de concentrare a puterii sociale, le vulnerabilizează major în aceste timpuri! Asta dincolo de cauzele generale internaționale (mișcarea anti-sistem) sau cele specifice (analfabetismul funcțional-conspirațiile-agresivitatea care amplifică mișcarea anti-sistem) deja discutate.
Îmi amintesc că, în calitate de ministru, oameni sistemului (care sunt milioane) – mulți oameni tot mai emancipați, într-un sistem organizat foarte ierarhic -, doreau să discute lucruri concerte și foarte personale doar cu mine, ceea ne devenea disfuncțional. Aparent paradoxal însă, când am inițiat unele reforme majore QX legate de descentralizare (ex. planurile-cadru), mulți doreau păstrarea centralizării! Asta mi-a arătat că și aici instituțiile noastre se află în fază de tranziție, iar oamenii în faze diferite de emancipare.
Pentru a rămâne în paradigma unei societăți moderne bazate pe cunoaștere, democratice și competitive, instituțiile noastre trebuie să se reinventeze, prin creșterea competențelor și a proceselor de orizontalizare, mai ales pe linia co-deciziilor între lideri și cei pe care îi reprezintă.
Reamintesc în acest context, cu titlu informativ și suplimentar, o evaluare psihoculturală făcută împreună cu mai mulți colegi, care arată distribuirea puterii sociale în țară, la diverse niveluri (David, Bartucz, Matu și Comșa, 2020).
