Universitatea „Bursa Orhangazi University”, fondată în 2011, angajează profesori universitari din Rep. Moldova, iar salariul este unul foarte atractiv. Acesta pornește de 4 500 lire turcești pe lună (2200 de euro), dar poate crește în funcție de calificarea și experiența profesorilor.
Profesorul Ibrahim Sel, adjunctul decanului Facultății de Inginerie, a declarat pentru Ziarul Naţional că are informaţii că în Rep. Moldova sunt mulți profesori foarte buni: „Universitatea noastră angajează cadre didactice din întreaga lume. Mulți prieteni mi-au spus că profesorii din R. Moldova sunt foarte buni specialiști, iar din acest motiv am dori să-i avem aici, în Bursa. Noi oferim cadrelor didactice salarii începând cu 4 500 de lire turcești”, a spus Sel.
De asemenea, la „Bursa Orhangazi University” pot fi admiși și tineri din R. Moldova. „Deocamdată nu avem nici un student din R. Moldova, dar aceștia sunt bineveniți. În special e vorba de cei care au absolvit Liceul „Orizontul”. Acest liceu din țara dumneavoastră este cunoscut în toată lumea grație faptului că elevii ocupă permanent locuri bune la olimpiadele internaționale. Pot să vă spun că Universitatea noastră oferă și unele burse pentru premianți. Asta pe lângă faptul că taxa de studii pentru studenții străini este mai mică decât cea percepută în cazul studenților din Turcia”, a precizat Ibrahim Sel.
„Bursa Orhangazi University” se întinde pe câteva ha de pământ, iar finanțatorii acesteia au investit până acum în jur de 20 de milioane de euro. „Deocamdată sunt finalizate câteva clădiri ale universității, dar peste un an-doi vor fi date în exploatare alte câteva edificii. Vor mai fi investite 20 de milioane de euro. Cred că investiția se va amortiza în câțiva ani, dar cel mai important este că vom oferi specialiști buni în mai multe domenii”, a punctat acesta.
Actualmente, la „Bursa Orhangazi University” își fac studiile peste 500 de studenți, dar anul acesta vor fi înmatriculați circa 6 000 de studenți.