Acasă Cultura / Culte Obiceiul străvechi al şezătorii, prezentat la Madrid

Obiceiul străvechi al şezătorii, prezentat la Madrid

Sâmbătă, 24 iunie, cu începere de la 18:30, în Sala de spectacol UGT (Avenida de América 25, Madrid), va avea loc un spectacol tradiţional românesc, ce va avea ca element central obiceiul străvechi al şezătorii.Evenimentul este realizat în contextual Zilei Internaţionale a Iei Româneşti, sub forma unei călătorii în timp pentru a vedea o şezătoare românească veche, cu cântece, glume, torsul lânei, cusutul cămășilor şi tot ceea ce făceau românii de la ţară când se adunau în casă la o poveste. Decorul va fi o casă ţărănească idilică, din care nu lipsesc furca de tors, fusul, fuiorul şi covoarele și prosoapele tradiţionale româneşti, iar participanţii la „şezătoare” vor fi în costume populare.

De asemenea, spectacolul va avea parte şi de muzică şi dansuri populare româneşti, interpretate de Gabriela Tone, Macedon Botârla, Marilena Tridan, Florin Rus, Ansamblul Someşu, membrii Asociaţiei Salva şi Sânzienele.

Spectacolul este organizat de Asociaţia Hispano-Română Salva, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, Uniunea Generală a Muncitorilor din Madrid (UGT), iar  proiectul are loc cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.