Acasă Spania Odă Limbii Române în Centenar, la Castellón

Odă Limbii Române în Centenar, la Castellón

foto: Manuel Păduraru

Institutul Hispano Român a omagiat într-un cadru festiv Ziua Limbii Române în Castellón, cu motto-ul “Odă Limbii Române în Centenar”.

Duminică, 2 septembrie 2018, orașul Castellón a fost pentru a treia oară consecutiv gazda omagierii Zilei Limbii Române de către comunitatea românească din provincia Castellón, organizată de Institutul Hispano Român în colaborare cu Asociația Română din Onda.

Institutul Hispano Român a dorit să celebreze așa cum se cuvine în anul Centenarului Marii Uniri, cea de-a 3-a ediție a Zilei Limbii Române în provincia spaniolă cu cea mai mare comunitate românească, deschiderea evenimentului fiind făcută de Valentin Petrovici prin interpretarea poeziei “Scrisoare din Basarabia”.  Pentru a două oară consecutiv, gazdă acțiunii a fost centrul cultural „La Bohemia”, unde Andrada Eremia și Lorena Pardo au oferit publicului o prezentare bilingvă a întregului eveniment, evidențiind semnificația zilei de 31 august pentru vorbitorii de limba română răspândiți în întreagă lume.

Unul dintre cele mai emotive momente ale serii a fost mesajul transmis românilor de pretutindeni de Raluca Stan din Târgoviște, câștigătoarea concursului organizat de Institutul Hispano Român în iunie, “Români în Europa – copii Uniți prin Centenar”, prin care a dorit să sublinieze importantă limbii române pentru înfăptuirea Marii Uniri și de asemenea a adresat un mesaj de unitate pentru toți românii din Diaspora.

Adelina Manea, Andreea Căruntu și Laurențiu Călin au făcut să vibreze inimile celor prezenți prin interpretarea muzicală a poeziilor “Limba Română” (graiul neamului), “Răsai” și “În limba ta”. Recitarea poeziei ”Și dacă” de David Pitarch a reamintit faptul că limba română poate fi o limba universală, pentru toți cei care vor să o învețe și să simtă infinitatea graiului românesc, așa cum spunea cu mulți ani în urmă, unul dintre marii noștri gânditori.

Interpretarea magistrală la pian de tânăra Carla Todoruț a piesei „Eminescu să ne judece” a adus lacrimi de bucurie și mândria de a fii român în ochii asistenților din sală.

Prezentarea “Apariția și evoluția limbii române” realizată de prof. dr. Ioana Repciuc, de la Academia Română, filiala Iași și efectuată de Bianca Tudor a făcut să tresară inimile asistenților, reamintindu-ne tuturor cum se gândește și vorbește românește și cum distanța de casă nu poate fi un obstacol în calea păstrării identității naționale a celor care trăiesc pe meleaguri îndepărtate și care doresc să își păstreze identitatea națională, oriunde s-ar afla.

Gheorghe Caulea a interpretat piesele “Cântec pentru Bucovina” și “Eu n-am venit din altă parte”, iar Diana Stănilă a recitat poeziile “Temelia limbii române” și “Să vorbim românește”.

De asemenea  au avut loc dou[ expoziții fotografice, prima cu reprezentări ale primelor documente scrise în limba română, realizată prin bunăvoința Academiei Române, filiala Iași, și a doua despre evoluția Limbii Române, realizată prin bunăvoința și colaborarea Muzeului Național al Literaturii Române.

Unul dintre momentele de românism autentic a  fost recitalul de poezie populară din diferitele regiuni ale țării, în subdialectul sau graiul respectivei zone, realizat de membrii ansamblului “Zestrea Românească” și Andreea Căruntu, care nu ar fi fost posibil fără sprijinul prof. dr. Ioana Repciuc, de la Academia Română din Iași.  Ascultarea graiurilor populare a stârnit interesul publicului, care a regăsit cu plăcere graiul de acasă, moment care a reamintit diversitatea și bogăția lingvistică a țării noastre.

La terminarea seratei culturale, toate persoanele prezente, atât cele din Castellón, cât și cele venite din Valencia sau Tarragona, au fost invitate la o degustare de produse gastronomice românești unde de asemenea au putut servi atât vinuri produse în România, cât și apă și răcoritoarele naționale, pentru a marca românismul în toate elementele culturale, tradiționale și gastronomice ale serii, această fiind posibilă datorită sponsorizării oferită de către firma FoodEx, care colaborează cu Institutul Hispano Român în majoritatea activităților culturale ale acestuia.

foto: Manuel Păduraru

Actul a fost încheiat prin discursul dnei. Consul Roxana Filip, reprezentant al Consulatului României în Castellón și prin intonarea imnului național de către cei prezenți.

Prin acest eveniment, Institutul Hispano Român a dorit să lanseze un mesaj de unitate și înfrățire către toți românii, atât pentru cei care se bucură de meleagurile natale, cât și pentru cei care au ales, din diferite motive, calea străinătății, dar încă se simt români și doresc ca în acest mare an al Centenarului, sentimentul românismului să unească românii de acasă cu cei din Diaspora și din teritoriile istorice, se arată în comunicatul de presă primit la redacție.

Institutul Hispano Român mulțumește tuturor persoanelor și entităților care au contribuit la realizarea acestui eveniment printre care amintim centrul cultural La Bohemia, Ansamblul “Zestrea Românească”, dna. profesoara Anca Istrate, firma Foodex, Consiliul județean Castellón, dna. prof. dr. Ioana Repciuc din cadrul Academiei Române– filiala Iași, Muzeul Național al Literaturii Române, Learning & Development Multicultural Centre și mulți alții.