Odeon revine în Spania

Odeon revine în Spania

După succesul înregistrat în cadrul ciclului teatral Una mirada al mondo, organizat de Centrul Dramatic Național din Madrid și ICR Madrid în octombrie 2016, unde trupa bucureșteană a prezentat o adaptare de Alexandru Dabija a piesei Contra democrației, semnată de Esteve Soler, și De vânzare, Teatrul Odeon revine în Spania în perioada 20-28 mai.

De data aceasta, teatrul bucureștean prezintă în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru și Artă de Stradă (TAC) de la Valladolid, două reprezentații ale spectacolului De vânzare, după o piesă scrisă și pusă în scenă de Gianina Cărbunariu.

Gianina Cărbunariu (1977) este considerată „copilul teribil” al teatrului românesc contemporan. A studiat regie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, unde a fost admisă în 1999. Alături de alți trei colegi, a format grupul DramaAcum, care nu doar a adus o infuzie de piese dramatice noi, ci a permis și traducerea în limba română a unor piese europene cu o circulație redusă.

Spectacolul Stop the Tempo, realizat după prima piesă a Gianinei Cărbunariu, este unul dintre cele mai conoscute, determinându-i pe critici să o considere drept „cel mai bun dramaturg al noii generații”. În 2004, Cărbunariu a fost invitată în cadrul secțiunii dedicată noului teatru european a Bienalei de la Wiesbaden (Germania). În ultimul deceniu, spectacolele sale au fost jucate pe scene din Paris, Berlin, Dublin, New York, Istanbul, Viena, Nice ori Lepzig, pentru a numi câteva dintre ele. A doua piesă, Kebab, pe care a început să o scrie în timpul rezidenței teatrale de la Royal Court Theatre din Londra, a fost reprezentată inițial la Teatrul Foarte Mic din București.

Printre piesele scrise și montate de Gianina Cărbunariu menționăm: mady-baby.edu, Tipografic majuscul, Stop the Tempo, Tigrul siberian, 20/20,S ado-maso blues bar, Sold Out, Solidaritate. Acest ultim spectacol a fost prezentat la Madrid, la Teatrul La Abadía în perioada 23-24 ianuarie 2015, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid.