Acasă Cultura / Culte Oferta de studiu în limba română a Universităţii Ca’ Foscari

Oferta de studiu în limba română a Universităţii Ca’ Foscari

În perioada 17-19 martie 2016, toţi cei interesaţi să studieze limba, cultura şi literatura română în cadrul Lectoratului de limba, cultura şi literatura română (Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate, Universitatea Ca’ Foscari) vor putea participa la Târgului educaţional Ca’ Foscari Open Day  2016  din Veneţia, unde  vor putea obţine informaţii despre cursurile ce vor începe în anul academic 2016/2017.În cadrul Open Day, la sediul Ca’ Bernardo, Aula Lettura, lect. dr. Aurora Firţa  va ține o lecţie deschisă intitulată Introducere în studiul limbii şi culturii române.

Studenţii Lectoratului de limba, cultura şi literatura română au la dispoziție Biblioteca Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, unde pot consulta dicţionare, istorii ale literaturii române, compendii de istoria românilor şi alte materiale utile în limba română şi italiană.

Studenţii lectoratului au acces liber la evenimentele culturale organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia: expoziţii, concerte, simpozioane, prezentări de carte etc.

De asemenea, în baza unei convenţii încheiate între instituţii, studenţii au posibilitatea de a efectua stagii de practică în cadrul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.