Acasă Cultura / Culte Omagiu lui Avram Iancu

Omagiu lui Avram Iancu

Cu prilejul împlinirii unui secol și jumătate de la trecerea la cele veșnice a celui mai iubit fiu al Ardealului, „crăișorul munților”, Avram Iancu, Romfilatelia introduce în circulație marți, 6 septembrie a.c. o emisiune comemorativă cu titlul generic Avram Iancu, 150 de ani de la moarte.

Emisiunea este alcătuită dintr-o marcă poștală și o coliță dantelată, care au înscrise valorile nominale de 10 lei și respectiv 32 lei.

Portretele reproduse pe mărcile poștale ilustrează picturile aparținând autorilor Mișu Popp și Barbu Iscovescu. Grafica alăturată mărcii poștale a coliței dantelate reproduce un desen sugestiv pentru o cuvântare a lui Avram Iancu în fața patrioților ardeleni pregătiți pentru o acțiune de luptă.

 Plicul „prima zi” a emisiunii, ilustrează tematic portretul Eroului Național al Românilor pe fundalul estompat al desenului prezentat și în grafica coliței filatelice.

 Avram Iancu a fost croit din fibra de esență tare din care au fost plămădite ilustrele personalități ale României. A fost cunoscut ca un personaj care fermeca mulțimile sporind înmiit gândul că el întruchipează marea speranță de eliberare a unui neam ținut de veacuri în umilință și robie.

El este cel care a inoculat în sufletul Ardealului conștiința de stăpâni din neamul împărătesc care a strălucit cândva în mândrul regat al Daciei.

Emisiunea e disponibilă de marți, 6 septembrie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara,.