Acasă Cultura / Culte „Onor pentru regi”

„Onor pentru regi”

 Un inedit eveniment intitulat „Onor pentru Regi”, activitate ce se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, este organizat sâmbătă şi duminică la Alba Iulia de Ministerul Apărării Naţionale, prin Cercul Militar Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Municipiului.

Potrivit programului dat publicităţii de către organizatori, evenimentul va debuta sâmbătă seara cu o prezentare de ţinute militare şi regale de acum un secol, într-o procesiune de la Catedrala Încoronării în Piaţa Cetăţii, cu participarea Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.

Esplanada Sălii Unirii va găzdui, apoi, un remember al momentului Încoronării Regilor, după care vor survola aeronave militare de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii şi va avea loc un exerciţiu demonstrativ al Detaşamentului Drill-Team al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” Bucureşti.

Seara se va încheia cu un spectacol susţinut de Muzica Reprezentativă a Armatei şi Corul de copii „Theotokos” Alba Iulia.

Duminică seara, programul artistic va fi susţinut, tot în Piaţa Cetăţii, de formaţia „Band of Brothers and Sisters” a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi Ansamblul artistic „Doina” al Armatei (muzică populară: Silvia Semeniuc, Norica Enache, Lorena Istrate, Letiţia Vişoiu, Teodora Baloşin; muzică uşoară: Oana Sârbu, Carmen Rădulescu, Alexandru Constantin, Gabriel Manea, Nicoleta Ciobanu).

Potrivit organizatorilor, „Onor pentru Regi” reprezintă un omagiu adus legăturii sufleteşti extrem de puternică dintre Regele Ferdinand I, Regina Maria şi Armata României, care nu s-a sprijinit doar pe relaţia oficială dintre rege-regină şi militari, ci şi pe fapte de război.

În urmă cu un secol, în derularea evenimentelor din octombrie 1922 care au marcat istoria neamului românesc, un rol important în organizarea evenimentelor de atunci l-a avut şi Cercul Militar Alba Iulia (fosta Casină Militară), înfiinţat în 1918, cu sediul în Sala Unirii.