ONUKA, o recunoscută trupă din Ucraina, va concerta la Balkanik – World...

ONUKA, o recunoscută trupă din Ucraina, va concerta la Balkanik – World Music Festival

DISTRIBUIȚI

Trei zile de concerte, târg de meșteșugari, bucătării internaționale, ateliere, activități pentru copii și multe alte descoperiri vor avea loc la cea de-a IX-a ediție a Balkanik – World Music Festival, care se va desfășura, în perioada 9-11 septembrie 2022, la Grădina Uranus.

Festivalul își deschide porțile vineri, la ora 16.00, într-o atmosferă de poveste, în natura urbană din centrul Bucureștiului, cu un târg meșteșugăresc, bucătării tradiționale și reinterpretate, de la preparate la ceaun, la delicii libaneze, ateliere și multe alte bucurii. Tot vineri, de la ora 21.30, publicul este invitat la un concert susținut de trupa ONUKA, una dintre cele mai apreciate și recunoscute trupe din Ucraina, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Sâmbătă și duminică, Grădina Uranus este pregătită să primească publicul începând cu ora 12.00.

ONUKA revine în România, pentru prima dată la București, după succesul înregistrat în 2017 la Electric Castle, pe scena Hangar. ONUKA este una dintre cele mai apreciate și recunoscute trupe din Ucraina, pentru spectacolele live unice și costumele futuriste. Albumul de debut al grupului a fost lansat pe 15 octombrie 2014 și a devenit cel mai bine vândut album al lunii în iTunes Ucraina.

Nata Zhizhchenko, fondatoarea și liderul grupului ONUKA, și-a propus să revitalizeze vechile tradiții și instrumentele populare clasice (precum bandura și sopilka), ce au dispărut în Ucraina în perioada sovietică. Nata Zhizhchenko deja la varsta de 4 ani stăpânește instrumentul muzical sopilka. Este artista care are cea mai mare contribuție la popularizarea instrumentelor tradiționale din Ucraina la nivel mondial.

Balkanik Festival este primul festival de world music din România, precum și cel mai mare din Europa de Sud-Est. Festivalul pune în prim plan reinventarea și reinterpretarea tradițiilor, a muzicilor tradiționale, a meșteșugurilor și aducerea lor în mentalul contemporan, singura modalitate ca acestea să reziste în timp și să devină sustenabile. În același timp, trupele străine care urcă pe scena mare a Festivalului se inspiră din muzica tradițională din Sud-Estul Europei și din România. Festivalul include abordări alternative și neconvenționale de promovare a patrimoniului cultural. Muzicienii prezenți pe scena Festivalului au în comun faptul că reinterpretează și revalorizează stiluri și teme muzicale vechi, tradiționale.Începând cu anul 2015, Festivalul a fost recunoscut și de către EFFE, primind Effe Label, reînnoit în 2017. EFFE Label a mai fost primit la București doar de Festivalul George Enescu și Sonoro și este acordat festivalurilor europene care au un impact major asupra comunităților locale, naționale și europene.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.