Acasă Cultura / Culte Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal revine la Milano

Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal revine la Milano

 Orchestra Română de Tineret revine în această vară la Milano cu un concert în care o va avea ca solistă pe violoncelista Julia Hagen, cu Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33 de Ceaikovski, dirijor fiind, ca şi anul trecut, Cristian Mandeal. Concertul are loc în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor de Tineret care se desfăşoară la Milano, la Pavilionul UniCredit, Piața Gae Aulenti, în perioada 1 – 21 iulie 2016, publicul având intrarea liberă.Programul va mai cuprinde Simfonia nr. 1 în Re major, op. 25 – Clasica de Prokofiev şi Simfonia nr. 4 în La major, op. 90 – Italiana de Mendelssohn.

Milano este pentru prima oară gazda unui eveniment dedicat orchestrelor compuse din tineri începând cu data de 1 iulie 2016. Festivalul este găzduit de Pavilionul UniCredit şi are în program 6 concerte prezentate de orchestre de tineret europene.

În urma succesului înregistrat cu ocazia concertului de la Expoziția Mondială de anul trecut, Orchestra Română de Tineret are onoarea de a se afla de lista selectă a invitaților din acest an, care cuprinde cele mai bune orchestre de gen din Europa.