Acasă Stiri OSCE propune o rundă de negocieri între Chișinău și Tiraspol la Belgrad

OSCE propune o rundă de negocieri între Chișinău și Tiraspol la Belgrad

Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE din partea Serbiei pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojević, s-a întâlnit la Chișinău cu viceprim-ministrul în exercițiu pentru reintegrare și negociatorul principal din partea Republicii Moldova, Victor Osipov, iar la Tiraspol – cu negociatorul principal din partea Transnistriei, Vitalii Ignatiev.

A fost apreciată activizarea platformelor de dialog direct Chişinău-Tiraspol, care oferă resurse şi capacităţi pentru identificarea unor soluții practice la problemele concrete, cu care populația de pe ambele maluri ale Nistrului se confruntă din cauza lipsei de progres în soluţionarea conflictului.

Discuțiile cu Victor Osipov au vizat evoluţiile înregistrate în cursul anului curent, avându-se în vedere în particular Consultările speciale în formatul „5+2”, de la Viena, în cadrul cărora au fost examinate o serie de subiecte privind activitatea Conferinţei Permanente, precum şi  rezultatele Conferinţei de la Rottach-Egern, Germania, “Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, organizată sub egida OSCE.

Cu prilejul vizitei la Tiraspol, reprezentantul special OSCE în procesul de mediere al diferendului transnistrean, Radojko Bogojevic, a propus desfășurarea unei runde de negocieri oficiale în format „5+2” pe 1 decembrie, la Belgrad.

„Am reiterat mesajul meu principal ca Reprezentant Special despre importanța contactelor frecvente și constructive între cele două părți”, a spus Bogojević. „Reuniunile formatelor „5+2” și „1+1”, precum și ședințele grupurilor de lucru, trebuie organizate în mod regulat, fără pauze, indiferent de evenimente politice interne sau de alte provocări; este responsabilitatea pe care liderii ambelor părți o au față de populația de pe ambele maluri ale râului”.

În cadrul întâlnirilor sale, Bogojević a subliniat că formatul „5+2” este, în cele din urmă, unicul mecanism pentru obținerea unei soluții cuprinzătoare, echitabile și durabile a conflictului, și a accentuat că, pe lângă ședințele formatului „1+1” și cele ale grupurilor de lucru, trebuie să aibă loc și negocierile în formatul „5+2”. De asemenea, el a subliniat că orice progres în discuții va necesita în mod inevitabil pregătirea ambelor părți de a ajunge la compromis.

„Este esențial ca părțile să demonstreze voință politică reală față de procesul de reglementare prin reluarea negocierilor în formatul „5+2” și prin rezolvarea problemelor de fond pe baza unui compromis”, a spus el.

În calitate de reprezentant special, Bogojević a lucrat la menținerea contactelor constructive între părți și la concentrarea dialogului pe dezvoltarea de soluții durabile pentru problemele cu care se confruntă oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

„În perioada dificilă pentru această regiune, am lucrat pentru a promova o atmosferă constructivă și a consolida dialogul între părți și între toți participanți la formatul „5+2”, a afirmat Bogojević.

Negocierile în formatul „5+2” se desfășoară cu participarea reprezentanților părților, mediatorilor și observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, SUA și UE.

Aceasta a fost ultima vizită a lui Bogojević în regiune în calitate de Reprezentant Special. El a deținut poziția în perioada președințiilor consecutive ale Elveției și Serbiei în OSCE pe parcursul anilor 2014 și 2015.