Acasă Cultura / Culte Părintele Macarie Drăgoi vizitează familia Cameliei Smicală

Părintele Macarie Drăgoi vizitează familia Cameliei Smicală

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord va vizita, pe 18 noiembrie 2017, familia Cameliei Smicală, mama româncă din Tampere care se află în grava situație de a avea pe cei doi copii ai săi preluați de autoritățile din Finlanda, continuând, astfel, demersurile depuse în acest caz dureros, se arată într-un comunicat de presă.La cererea Preasfințitului Macarie, Protecția Copilului a acceptat ca ierarhul român să-i viziteze, în calitate de părinte duhovnicesc, pe cei doi copii plasați sub autoritatea instituției, Johan-Mihail și Maria-Alexandra, pentru a-i spovedi, împărtăși și alina sufletește.

Reamintim că Preasfințitul Macarie a mai făcut un demers similar în luna mai, pe atunci răspunsul Protecției Copilului din Finlanda fiind negativ. Episcopul ortodox român al Europei de Nord s-a implicat intens și în alte cazuri de familii de români care s-au confruntat cu situații similare, cele mai cunoscute fiind cazurile familiilor Nan și Bodnariu din Norvegia.