Acasă România Paris: Iohannis a vorbit despre menţinerea unităţii şi coordonării pentru asigurarea păcii

Paris: Iohannis a vorbit despre menţinerea unităţii şi coordonării pentru asigurarea păcii

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Paris, la invitaţia omologului francez, Emmanuel Macron, la reuniunea informală privind situaţia de securitate din Sahel, context în care a subliniat necesitatea menţinerii unităţii şi coordonării, inclusiv cu partenerii regionali, precum şi a continuării eforturilor comune în vederea asigurării păcii şi securităţii în regiune, în beneficiul cetăţenilor, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Cu prilejul reuniunii, liderii europeni ai țărilor participante la Forța Takuba, alături de o serie de parteneri africani au abordat evoluțiile politice și de securitate din Sahel și au exprimat sprijinul pentru Mali și poporul malian în eforturile de a obține pacea și stabilitatea durabile și, respectiv, pentru continuarea combaterii terorismului în regiunea Sahel.

Participanții la reuniune au fost de acord că situația de securitate nu mai permite prezența forțelor franceze (operațiunea Barkhane) și a Forței Takuba în Mali. Totodată, au reafirmat angajamentul în sprijinul păcii și stabilității în Sahel, inclusiv printr-o posibilă relocare a forțelor respective în zona Sahel și regiunile învecinate dinspre Golful Guineea.

Președintele Klaus Iohannis a salutat organizarea reuniunii înainte de Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană și a subliniat necesitatea menținerii unității și coordonării, inclusiv cu partenerii regionali, precum și a continuării eforturilor comune în vederea asigurării păcii și securității în regiune, în beneficiul cetățenilor. Președintele României a subliniat că asigurarea securității și a stabilității în Vecinătatea Sudică a UE este cu atât mai importantă cu cât ne confruntăm și cu provocări acute de securitate în Vecinătatea Estică, în proximitatea Ucrainei și la Marea Neagră.

Președintele Klaus Iohannis a reamintit, totodată, că, în solidaritate cu partenerii africani, România a aprobat, în 2021, desfășurarea militarilor săi în cadrul Forței multinaționale de luptă împotriva terorismului Takuba, în coordonare cu forțele G5 Sahel, această decizie reprezentând o expresie a angajamentului solid al țării noastre pentru securitatea Sahelului.

Președintele României și-a exprimat regretul cu privire la deteriorarea accelerată a situației politice din Mali, care a condus la decizia de retragere a Forței Takuba din această țară. Președintele Klaus Iohannis a reiterat menținerea angajamentului României, cu ajustarea modalităților de implementare în funcție de evoluțiile de securitate din regiune, arătând, totodată, că obiectivul prioritar rămâne asigurarea securității civililor amenințați de terorism și de creșterea nivelului de violență.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, de asemenea, importanța continuării explorării opțiunilor disponibile, împreună cu actorii regionali, pentru a facilita o dezescaladare a tensiunilor.

Președintele României a evidențiat și necesitatea implicării partenerilor africani în lupta împotriva terorismului în Sahel și pentru a preveni răspândirea acestui fenomen în regiunile învecinate. – foto: Admnistrația Prezidențială