Acasă Cultura / Culte Participare românească la a doua ediție a FIAC din Agadir

Participare românească la a doua ediție a FIAC din Agadir

În perioada 12-14 mai 2017, a avut loc în Agadir (Maroc) a doua ediție a Festivalului Internațional Art et Cultures (FIAC) în cadrul căruia România a fost reprezentată, cu sprijinul ICR, de membrii ansamblului „Maria Tănase” din Craiova.

Înființat în 2016 la inițiativa Universității Ibn Zohr din Agadir (una dintre cele mari universități din regatul marocan) împreună cu Asociația Forum Sud Cultures, festivalul este dedicat promovării artelor și culturilor de pe întregul mapamond și dorește a fi o punte de legătură între culturile lumii, în toată diversitatea acestora și cultura și civilizația marocană, ale cărei principale repere sunt prezentate publicului larg cu ocazia festivalului. Festivalul constituie de asemenea o continuare firească a amplelor evenimente de diplomație culturală desfășurate de diversele institute culturale și ambasade pe întreg teritoriul marocan.

Pentru a participa la acest festival, dansatorii ansamblului s-au împărţit în două grupuri. Patru echipe de dansatori au participat la FIAC, iar alși opt căluşari şi un reprezentant al Ansamblului au mers în SUA, unde au participat la Ziua României pe Broadway (sărbătorită pe 14 mai).

Pe parcursul celor 3 zile (12-14 mai) organizatorii festivalului au propus publicului o varietate de activități – de la spectacole de dans la ateliere de arte plastice și meșteșuguri, precum și o secțiune de cinema. Invitația adresată României de a participa în cadrul celei mai importante secțiuni a festivalului vine ca o recunoașterea a eforturilor și amplelor evenimente de promovare a culturii și artiștilor români și asigură acestora o vizibilitate sporită.

Ansamblul „Maria Tănase” a fost constituit în 1992 ca un continuator al marelui ansamblu „Nicolae Bălcescu” din Craiova cu intenţia de a da o expresie scenică diversităţii folclorului oltenesc şi în acelaşi timp folclorului din toate zonele folclorice ale României. Ansamblul a fost recompensat, de-a lungul timpului, la festivalurile naţionale şi internaţionale din Grecia, Egipt, Germania, Spania, Bulgaria, Franța, Turcia şi Iran datorită transpunerii fidele în scenăa jocurilor tradiţionale şi promovării cu consecvenţă a cântecului popular autentic, care au făcut din acesta unul dintre cele mai reprezentative şi valoroase ansambluri din România.