Acasă Europa Pașapoarte diplomatice electronice pentru membrii misiunilor medicale române din Italia și Rep....

Pașapoarte diplomatice electronice pentru membrii misiunilor medicale române din Italia și Rep. Moldova

Membrii misiunilor medicale române care s-au deplasat în Italia şi, în perioada imediat următoare, în Republica Moldova, în unele dintre zonele cele mai afectate de pandemia de COVID-19 din cele două state, pentru asistenţă medicală specializată în tratarea pacienților infectați, vor primi din partea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pașapoarte diplomatice electronice. Măsura, excepțională, a fost dispusă de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, ”în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru contribuția deosebită”, anunță MAE.

,,Ministerul Afacerilor Externe a dorit să aducă, prin acest gest simbolic de acordare a unor pașapoarte diplomatice, un mesaj de recunoștință și mulțumire personalului medical român care luptă în linia întâi și se expune, cu curaj, unor riscuri însemnate pentru a veni în ajutorul cetățenilor din alte state, contribuind astfel, ca veritabili ambasadori ai statului român, la dezvoltarea și consolidarea relațiilor României cu aceste state și la ridicarea profilului internațional al țării noastre. România a dovedit, o dată în plus, mulțumită acestor profesioniști, că este un stat partener implicat și de încredere, care intervine, în spirit de solidaritate, atunci când situația o impune. Contextul dificil creat de pandemia actuală a dovedit, tuturor, inclusiv la nivel internațional, faptul că prietenii adevărați la nevoie se cunosc – România a fost destinatarul unor gesturi de generozitate și solidaritate din partea altor state și, la rândul său, a luat măsuri pentru a veni în ajutorul celor afectați, demonstrând că are capacitatea, la nivelul instituțiilor, precum și la nivel personal, de mobilizare susținută și reacție rapidă.”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.

Ca urmare a deciziei anunțate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o echipă formată din 11 medici și 4 asistenți medicali români a fost trimisă în regiunea Lombardia din Italia, în perioada 7 – 24 aprilie 2020, pentru a contribui, alături de personalul medical italian, la tratarea pacienților infectați cu SARS-COV-2. Misiunea personalului medical, selectat pe bază de voluntariat, s-a desfășurat sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, pentru o perioadă de 14 zile. Demersul României a fost apreciat de autoritățile italiene la cel mai înalt nivel și a fost salutat de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca exemplu de solidaritate europeană.

De asemenea, Președintele României a anunțat la 27 aprilie 2020 că o nouă echipă de medici și asistenți medicali români, constituită tot pe bază voluntară, este pregătită să se deplaseze în perioada următoare în Republica Moldova, urmând să lucreze în unitățile medicale implicate în combaterea pandemiei, în beneficiul direct al cetățenilor acestui stat.